Edilii din Brad așteaptă avizul final pentru proiectul modernizării Cinematografului. Lucrările de renovare a sălii de cinema vor demara, cel mai probabil, anul viitor
Cinematograful „Zarand” din municipiul Brad va fi unul dintre cele mai performante cinematografe din țară, fiind dotat cu aparatură de ultimă generație. Toate acestea vor fi posibile după ce reprezentanții Primăriei Brad vor primi din partea Consiliului Tehnico – Economic al Ministerului Dezvoltării avizul final de finanțare și se va finaliza licitația. Deoarece aceste demersuri necesită mai mult timp, reprezentanții municipalității susțin că lucrările de modernizare vor demara, cel mai probabil, anul viitor.
La începutul anului 2015, reprezentanții administrației locale Brad au evaluat proiectul de modernizare a Cinematografului „Zarand” Brad la suma de 42 de miliarde de lei. După ce acest proiect a fost promovat într-un program național de finanțare a obiectivelor de interes public și social, aprobat prin ordonanță de Guvern din 2014, cei din Consiliul Tehnic Economic al Ministerului Dezvoltării au sugerat edililor brădeni să aducă îmbunătățiri la tehnica de scenă a sălii de cinema, fapt ce a modificat proiectul inițial al modernizării. După elaborarea unui nou proiect, valoarea renovării și modernizării cinematografului brădean a ajuns la suma de 68 de miliarde de lei. Deoarece valoarea proiectului a depășit suma de 50 de miliarde de lei, Compania Naţională de Investiţii nu mai putea da avizul final de finanțare, acest lucru revenindu-i CTE al Ministerului Dezvoltării. „Deoarece noua valoare a proiectului depășește suma de 50 de miliarde de lei, adică plafonul CNI (finanțator majoritar), a fost nevoie de o nouă aprobare a devizului general. Am primit avizul preliminar din partea CNI pentru noul proiect, dar nu este definitiv. Acum așteptăm ca cei din CTE din cadrul ministerului de resort să se întrunească pentru a ne da avizul final. Acest lucru urmează să se întâmple după data de 15 septembrie. Doar după ce avem acestdocument, obiectivul se va înscrie în lista de finanțare a obiectivelor de interes național. Urmează ca CNI să organizeze licitația de execuție, iar după finalizarea acesteia vor putea demara și lucrările propiu – zise, atunci când se va ști cărei firme i se atribuie acest contract. Este un proiect de o foarte mare anvergură, foarte important pentru municipiul nostru și care sunt convins că se va realiza până la urmă, dar ne confruntăm cu o birocrație foarte mare”, a declarat viceprimarul municipiului Brad, Aurel Circo.
Sală de cinema de dimensiune europeană
Proiectul de modernizare prevede amenajarea unei terase pe acoperiş, amenajări interioare şi consolidările necesare. De asemenea, potrivit reprezentanților municipalității, holurile, grupurile sanitare, scena, parchetul, faţada clădirii şi toate dotările interioare trebuie refăcute. „Proiectul de modernizare a cinematografului are o valoare de 68 de miliarde de lei, aproximativ șase miliarde vor fi din bugetul local. Este o valoare mare, o lucrare tentantă, dar când se va realiza va fi de nivel european. Dintre cinematografele abandonate, doar la Lugoj mai există o sală de cinema de o asemenea anvergură, cum ne dorim să creăm la Brad. Vom avea proiecții 3D și aparatură ultra modernă. Noi ne dorim ca lucrările să demareze cât mai repede, dar din păcate nu cred că acest lucru va fi posibil anul acesta”, a adăugat Aurel Circo.
Unul dintre cele mai mari cinematografe din judeţul Hunedoara, care în urmă cu 20 de ani avea o capacitate de 640 de locuri, este într-o stare avansată de degradare şi chiar în pericol de prăbușire. În urmă cu câţiva ani, Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România Film” a preluat de la oraşe cinematografele, în capitalul propriu. Regia, cu sediul la Bucureşti, nu a avut reprezentanţi teritoriali, astfel că, cinematograful din Brad a rămas al nimănui. După un timp, „România Film” a dat faliment, iar cinematografele au fost predate municipalităţilor, însă au fost înapoiate în ultimul hal. În momentul de faţă, în interiorul cinematografului nu mai este nimic. Geamurile sunt sparte, ramele sunt rupte, tencuiala este căzută, parchetul este putred, iar dotările interioare nu mai sunt, totul din cauza perioadei în care nimeni nu s-a mai preocupat de imobil.






