glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Echipele hunedorene din Liga 3 şi-au stabilit loturile pentru retur

La sfârşitul acestei săptămâni se reia întrecerea în campionatul ligii a treia la fotbal, cu două dintre echipele hunedorene printre protagonistele seriei a patra. Atât CS Hunedoara cât şi Cetate Deva vor avea de tras din greu în acest retur care se anunţă de foc, nefiind deloc scutite de emoţiile retrogradării, ba dimpotrivă. În ambele tabere s-au produs destule „mişcări de trupe” în pauza sezonului competiţional, au plecat jucători, au venit jucători, în dorinţa de a alcătui un lot cât mai competitiv pentru a doua jumătate a întrecerii.

Cinci jucători noi în lotul Hunedoarei

Trupa de pe Cerna s-a despărţit la finalul turului de cinci jucători (Ionicescu, Simionov, Robert Popa, Scânteie şi Bălăuţă), iar în această iarnă a mai plecat şi portarul Paşca, împrumutat la Retezatul Haţeg, chiar echipa care a învins-o în ultimul amical pe CS Hunedoara. Au fost înregimentaţi în formaţia lui Mircea Alic cinci nou veniţi: portarul Apostol şi mijlocaşul Robert Cristian, ambii evoluând în tur pentru Cetate Deva, stoperul Răzvan Dulap, ultima oară la Unirea Dej după ce a trecut pe la mai multe cluburi în carieră, mijlocaşul de bandă Sebastian Tătulea, originar din Călan, dar care a jucat în tur la FC Universitatea Craiova (a lui Mititelu) şi vârful de ataca Adrian Vasinc, adus sub formă de împrumut de la liderul seriei Şoimii Lipova.

Transferuri de ultim moment la Deva

Şi de la Cetate au plecat destui jucători în această iarnă: Şoit s-a reîntors la Şoimul Băiţa, Robert Cristian şi Apostol au ales CS Hunedoara, Fetiţa şi Circov s-au „repatriat” în judeţul Alba, primul la Unirea, al doilea la Industria Galda, Voinea a mers la ACS Dumbrăviţa, iar Voineag şi Capotă au luat destinaţia CS Baloteşti.
În schimb, Ioan Petcu îi va avea sub comanda sa 11 nou veniţi: stoperii Eduard Dina (de la FC Universitatea Craiova), Alin Bărâcă (Ripensia Timişoara), Gabi Mercurean (Şoimul Băiţa), mijlocaşii Dorin Mărmăneanu (CSM Lugoj), Cristian Cocan (ACS SR Braşov), Ionuţ Miculete (Jimbolia), Bogdan Cuibari (Ceahlăul Piatra Neamţ), Ionuţ Paşca (Şoimii Lipova), Best (un jucător de culoare fost la Şelimbăr) şi atacanţii Alexandru Muscă (CSM Medgidia) şi Andile (alt jucător de culoare venit din Polonia, de la o echipă cu nume imposibil de pronunţat, Owyprochpoiky).

Reamintim că Liga a treia se reia vineri, cu meciurile din prima etapă a returului.
Cetate va juca acasă cu CS Ocna Mureş, iar Hunedoara va evolua în deplasare la Giarmata cu Millenium, ambele partide fiind programate de la ora 15.

Lotul lui CS Hunedoara

portari: Cobliş, Apostol, Jurcă, Muşa
fundaşi: Cr. Creciunesc, Bularda, Ionică, Dulap, D. Creciunesc, Ciucurescu, Doboş, Trăşcan
mijlocaşi: Bloj, Herci, Al. Dan, R. Cristian, Tătulea, Iacob, Marinca, Cămărăşanu, Casoni
atacanţi: Kocsis, Marcu, Tecsi, Vasinc
Antrenor principal Mircea Alic, antrenor secund Raul Spătaru.

Lotul lui CNS Cetate Deva

portari: Raţ, Anton, Coman
fundaşi: Kelemen, Jude, Radak, Dina, Roşie, Teodorescu, Bărâcă, Mercurean
mijlocaşi: Boldea, Mărmăneanu, Cocan, Mirică, Suciu, Best, V. Bogdan, Miculete, Paşcu, Cuibari
atacanţi: Muscă, Lupu, Andile
Antrenor principal Ioan Petcu, antrenor secund Elek Szemely, antrenor cu portarii Jozsef Magyari.

Back to top button