glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Echipa de fotbal „Aurul Certej”, implicată într-un grav accident de circulație. Primar: „M-a sunat șoferul și mi-a spus: <Șefule, a intrat unul în mine. Am picioarele blocate. Sunt foarte mulți răniți. Mi-e rău!>” (GALERIE FOTO)

Clipe de coșmar s-au petrecut, sâmbătă dimineață, în jurul orei 10, pe DN7, în localitatea Vețel. Șoferul unei dubițe de marfă a adormit la volan și a intrat în plin în microbuzul în care se afla echipa de fotbal „Aurul Certej”. Coincidență stranie, și conducătorul auto al dubiței era tot din comuna Certeju de Sus. 20 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar dintre aceștia opt mai sunt internați în acest moment.

În microbuzul de transport persoane se aflau 18 tineri, componenți ai echipei de fotbal din localitatea Certeju de Sus și șoferul acestuia, iar în celălalt mijloc de transport se afla doar șoferul, care a fost încarcerat în urma impactului. Inspectorul șef al I.S.U. Hunedoara a declanșat planul roșu de intervenție la nivelul județului Hunedoara, fiind comasate de urgență în zona producerii accidentului, patru ambulanțe SMURD, cinci ambulanțe ale SAJ Hunedoara, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială mixtă și mai multe autospeciale de primă intervenție. La locul accidentului a fost solicitat și un elicopter SMURD, în caz că vreunul dintre pacienți necesita transportul urgent într-un alt județ. „În prima instanță au fost preluate 16 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 58 ani, (doi minori, 16 și 17 ani) care au fost transportate la unitățile de primiri urgențe a spitalelor din Deva și Hunedoara. Majoritatea prezentau traumatisme craniene și ale membrelor superioare și inferioare dar erau conștienți și cooperanți. O singură victimă a fost extrasă din autoturismul de trasnport marfă cu ajutorul echipajului de descarcerare. Ulterior, alte patru persoane au fost transportate la unitatea de primiri urgențe pentru a fi investigate medical și a se exclude orice suspiciune de producere a unui traumatism”, a declarat lct.col. Viorel Demean, inspector șef al ISU Hunedoara. Din cauza accidentului circulația pe DN7 a fost blocată aproximativ două ore pe ambele sensuri, fiind direcționată pe rute ocolitoare.

Șoferul dubiței era obosit și a adormit la volan

Antrenorul secund al echipei Aurul Certej și alți cinci fotbaliști au rămas internați în spital. De asemenea, ambii conducători auto au fost spitalizați, traumatismele lor fiind multiple. „Din fericire, mulțumim lui Dumnezeu, 11 nu au necesitat internarea, pentru că nu au avut decât niște traume superficiale. Șase sportivi mai sunt internați, dintre care unul la spitalul din Deva și cinci la spitalul din Hunedoara. Antrenorul secund este internat pe secția de Terapie Intensivă, are câteva fracturi, care se pot remedia cu răbdare. Este conștient, la fel și șoferul. Le mulțumesc tuturor cadrelor medicale care s-au implicat”, a declarat primarul comunei Certeju de Sus, Petru Adrian Cîmpian. Edilul povestește, vizibil afectat, cum a primit vestea accidentului. „Eu am aflat de la șoferul de pe microbuz, care m-a sunat înainte de a fi apelat 112. M-a sunat și mi-a spus: <Șefule, a intrat unul în mine. Am picioarele blocate. Sunt foarte mulți răniți. Mi-e rău!>. Mi-au povestit că băiatul acela a venit pe contrasens și a adormit la volan. A pătruns frontal în microbuzul lor. Era pe fondul unei oboseli avansate, în ideea în care venise de la București, avea impus să ajungă la Timișoara să descarce marfa, și s-a întors de acolo fără odihnă. Culmea, și băiatul acesta este din Certej. Acesta este ghinionul! Dar, mă bucur că toți sunt în viață. Șoferul care a adormit la volan este într-o stare mai delicată, în condițiile în care este în comă”, mai spune primarul din Certeju de Sus.

Cîmpian: „Acest accident ne-a unit”

Fotbaliștii de la Aurul Certej aveau sâmbătă programat un meci de antrenament – amical cu echipa din Ilia. Aurul Certej joacă în Liga a IV-a, campionat care va începe la sfârșitul acestei luni. Primarul Petru Cîmpian susține că echipa va juca în continuare, cu atât mai mult cu cât acest accident i-a unit pe jucători și pe toți oamenii din comună. „Mâine plătim taxele la A.J.F. pentru înscrierea în campionatul 2016-2017. Astăzi (n.r. ieri) am avut plăcuta surpriză să mă sune unul dintre băieții care nu au fost selectați în lotul nostru să îmi spună că neapărat are nevoie de telefoanele antrenorului și a secundului ca să vină la echipă, să o ajute. Un tânăr care în noiembrie împlinește 18 ani. A fost o solidaritate specială care s-a creat în jurul acestui eveniment. Ne-a unit”, declară edilul din Certeju de Sus.

Back to top button