glasul-hd.ro Web analytics

Sport

După trei victorii a venit şi înfrângerea pentru CS Hunedoara

Meci extrem de disputat sâmbătă pe stadionul „Michael Klein” din Hunedoara, între două formaţii cu situaţii diametral opuse în clasament. Gazdele erau pe val după succesele din precedentele trei etape, mai ales după cele obţinute în faţa primelor două clasate din campionat, oaspeţii erau pe loc de retrogradare şi aveau mare nevoie de puncte.

În cele din urmă Industria Galda s-a impus surprinzător, dar nu şi după aspectul jocului, cu 1 – 0 şi a tăiat seria câştigătoare a hunedorenilor. A fost meciul portarilor, atât Cobliş cât şi Iancău având intervenţii senzaţionale în mai multe rânduri, fiecare din ei apărând şi câte un penalty. În urma acestui rezultat Hunedoara rămâne pe locul 7, iar Galda urcă două locuri, depăşind inclusiv pe Cetate Deva.

Penalty ratat Tecsi, gol pe contraatac oaspeţii în finalul reprizei

Găldenii au început partida curajos, atacând din start şi arătând că nu au venit la Hunedoara să se apere ca să „ciupescă” doar o remiză. Încă din minutul 2, după o acţiune prelungită de atac Adam a şutat din careul hunedorean, prilejuind o intervenţie la sacrificiu a lui Ionică. Tot Adam a introdus balonul în poartă în min. 5, dar golul a fost anulat corect pentru ofsaid. Prima acţiune mai periculoasă a gazdelor a venit în min. 10, când Kocsis a iniţiat o acţiune pe dreapta, însă a fost blocat pe tuşă şi nu a scos decât un corner. Tot Kocsis a căzut în careu două minute mai târziu într-un duel unu la unu cu un adversar, fără să primească nimic. Fulea are o intervenţie bună în faţa lui Tecsi după o pasă în adâncime a lui Dan, Adam şi Herci îşi încearcă şuturile fără probleme pentru cei doi portari, pentru ca în min. 23 să apară şi prima mare ocazie de gol: Marinca recuperează un balon la 25 de metri de poarta adversă, îl serveşte pe Tecsi pentru o cursă pe stânga, acesta îi retrimite în careu şi de la opt metri Marinca reia din cădere de puţin peste tranversală.
Replica Industriei nu a întârziat să apară şi în min. 30, la o gafă uriaşă în centrul defensivei hunedorene, trei oameni scapă singuri cu portarul, dar Cernea şutează foarte slab din marginea careului direct pe mijlocul porţii, în braţele lui Cobliş. Evenimentele se precipită, în min. 32 Bloj centrează pentru Tecsi şi acesta reia frumos foarte puţin peste vinclu. Un minut mai târziu vine un moment psihologic foarte important al partidei. Tecsi trece de Schiau şi e faultat în careu, tot el execută penaltyul, Iancău respinge, mingea îi revine golgeterului hunedorean şi portarul oaspeţilor intervine salvator în faţa acestuia pentru a doua oară. Cobliş este nevoit să iasă de 20 de metri de poartă ca să respingă din faţa lui Cioară (min. 36), Costea şutează slab de la 25 de metri şi portarul gazdelor reţine (min. 38), Kocsis reia din plonjon cu capul la un corner executat de Herci şi Iancău are un reflex absolut senzaţional, scoţând mingea de pe linia porţii (min. 40).
În minutul 42 s-a marcat şi unicul gol al întâlnirii: Cioară pleacă pe un nou contraatac al oaspeţilor, trece în viteză de Daniel Creciunesc, intră în careu, îl dribleză şi pe Cobliş şi înscrie în poarta goală.
Cu acest scor a luat sfârşit prima repriză, una în care hunedorenii au prestat un joc lipsit de nerv, găldenii fiind mai mereu primii la minge, mai activi şi cu acţiuni mai directe pe poartă.

Hunedoara a evoluat dezamăgitor în partea secundă

Nici nu a început bine repriza a doua că Industria a beneficiat şi ea de un penalty. Iacob l-a faultat pe Costea în careu, a executat Cernea în stânga lui Cobliş însă căpitanul gazdelor şi-a salvat echipa de primirea unui nou gol, prinzând balonul chiar la rădăcina barei. Hunedoara nu a speculat momentul psihologic favorabil, pentru că găldenii au continuat să exercite un presing agresiv, care a incomodat enorm faza de construcţie a gazdelor, acestea având o linie de mijloc în care Alexandru Dan, Herci şi Bloj au fost de nerecunoscut. Cobliş şi-a mai salvat o dată coechipierii cu un reflex excelent la şutul lui Boancă, găsit singur în 10 metri de centrarea lui Cioară (min. 54). Una din rarele acţiuni de atac reuşite de gazde în partea secundă, pe traseul Bloj – Marcu, a fost irosită de Tecsi, care a trecut pe lângă minge în careul mic (56), iar Cobliş a fost din nou la post în min. 63, când a deviat în corner şutul lui Cioară, din nou scăpat singur în careul hunedorean după un un-doi cu Costea.
Nici schimbările ofensive efectuate în tabăra gazdelor, cu Marcu şi Scânteie introduşi pe teren, nu au adus nimic nou. A lipsit enorm echipei hunedorene o minte limpede la construcţie, mingile aruncate în careu pentru Kocsis, Marcu sau Scântei fiind pradă uşoară pentru o apărare bine grupată şi organizată şi pentru un portar în zi mare. Scânteie a avut o acţiune bună pe partea dreaptă, a depăşit trei adversari însă în loc să şuteze din marginea careului mic a preferat inexplicabil să cadă ca să cerşească un penalty (min. 73). Ultima mare ocazie de gol a Hunedoarei i-a aparţinut lui Herci (min. 79), care a reluat din 6 metri peste poartă centrarea lui Cristi Creciunesc, introdus şi el în ultimul sfert de oră. S-a mai cerut un penalty la o ciocnire în careu între Marcu şi Iancău, însă poartarul oaspeţilor a avut o intervenţie corectă la minge (min. 83). Ultimele zvâcniri în atac, o „foarfecă” ratată Marcu (min. 88) şi o lovitură de cap a aceluiaşi atacant mult pe lângă poartă (min. 90) nu au mai putut schimba nimic din deznodământul întâlnirii.
Şi iată cum Galda s-a dovedit a fi în stare să facă ce nu au reuşit nici Lipova, nici Dumbrăviţa, nici Cugirul, adică formaţiile de pe podiumul seriei a patra, anume să învingă formaţia hunedoreană după un joc pe care l-a controlat din punct de vedere tactic.

CS Hunedoara – Industria Galda 0 – 1 (0 – 1)

HUNEDOARA: Cobliş – Iacob (min. 50 Marcu), D. Creciunesc, Ionică, Doboş – Bloj (min. 75 Cr. Creciunesc), Al. Dan, Herci (min. 81 Simionov), Marinca – Kocsis, Tecsi (min. 67 Scânteie). Antrenori Mircea Alic, Raul Spătaru
INDUSTRIA: Iancău – Schiau, Haiduc, Fulea, Boancă – Lupşan, Costea – Frenţiu, Cernea (min. 81 Sîrbu), Adam (min. 46 Puha, min. 87 Baghiu) – Cioară (min. 85 Gergely). Antrenor Paul Ciucă
A marcat: Cioară (min. 42)

„Sincer, nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat astăzi cu jucătorii mei. Doar toată săptămâna le-am spus, i-am avertizat că nu va fi meci uşor cu Galda, am încercat să îi ţin în priză. Probabil că psihicul lor a lucrat aşa după cele trei victorii consecutive. Am întâlnit o echipă în foame de puncte, care şi-a dorit mai mult victoria, iar noi am intrat în jocul lor. A contat şi ratarea penaltyului, dacă marcam la 0 – 0 se schimba jocul. Trebuie să recunoaştem, poate e bun şi acest duş rece, ne mai aduce cu picioarele pe pământ. Urmează în etapa viitoare meciul de la Cermei, unde mergem să ne luăm punctele înapoi, nu avem de ales.”
Mircea Alic, antrenor principal CS Hunedoara

„Eu zic că fost un meci extrem de plăcut de urmărit de către spectatori, în care balanţa putea înclina de mai multe ori fie de o parte, fie de alta. După trei ani în care această echipă a ocupat numai locurile fruntaşe nu mai ştiam să ne bucurăm de victorii. Am reînvăţat acest lucru astăzi şi în etapa trecută, cu cele două succese obţinute. Diferenţa s-a făcut azi la atitudinea jucătorilor, noi ne-am dorit mai mult victoria. Ne obliga şi situaţia din clasament, unde suntem extrem de jos. Iată că în ultimele două etape am adunat şase puncte, cât în celelalte nouă la un loc.”
Paul Ciucă, antrenor principal Industria Galda

Back to top button