După aproape doi ani de lucrări, şantierul de la Brad încă persistă. Zeci de străzi au rămas impracticabile din cauza lucrărilor de canalizare (GALERIE FOTO)
Majoritatea străzilor din municipiul Brad, dar şi din satele aparţinătoare pe care încă se derulează lucrări de introducere a canalizării arată şi acum, după aproape doi ani de la demararea şantierului, ca după război. Oamenii au cerut socoteală zilnic autorităţilor locale sau constructorului, dar din păcate până acum, nimeni nu a luat nicio măsură, iar brădenii sunt nevoiţi să trăiască „în mocirlă până la genunchi”.
Dacă până acum cotidianul „Glasul Hunedoarei” vă prezenta situaţia critică a străzilor Dealul Racovei, Viilor, Decebal, Trandafirilor, Spitalului, Ardealului, Săveşti sau Poieniţa din municipiul Brad, din cauza lucrărilor de introducere a canalizării şi a apei potabile, de această dată vă prezentăm alte străzi din oraş dar şi din satele aparţinătoare care au fost la fel de distruse de incompetenţa muncitorilor. De câteva săptămâni, şantierul a fost organizat în centrul oraşului, iar locuitorii străzilor Cuza Vodă, Republicii, Avram Iancu şi Liceului sunt nevoiţi să îndure zilnic neprofesionalismul muncitorilor, lipsa de implicare a Primăriei şi dezinteresul constructorului. „Nu îmi vine să cred că în secolul XXI centrul unui municipiu poate arăta în halul acesta, din cauza unor lucrări de introducere a canalizării. Când ajung de la serviciu acasă pantofii mei arată ca şi cum aş fi fost la arat. Este inadmisibil să trebuiască să ne încălţăm cu cizme pentru a merge la piaţă şi să nu avem efectiv pe unde să trecem de şanţurile şi gropile lăsate de muncitorii care execută lucrările”, a precizat o locuitoare a străzii Republicii, Rodica.
Satul Ţărăţel, un peisaj dezolant
Nu doar străzile din Brad se pare că au avut de suferit din cauza neprofesionalismului muncitorilor, ci şi satele aparţinătoare sunt pe marginea dezastrului. Un exemplu în acest sens este satul Ţărăţel, unde noroiul apărut după ploile din ultima vreme îi împiedică pe săteni să mai iasă din case. Cei afectaţi de această situaţie au contactat autorităţile locale în urmă cu o săptămână, când li s-a promis de către primarul Florin Cazacu rezolvarea situaţiei, prin apelarea imediată a firmei care se ocupă de aceste lucrări. Din păcate nu s-a întâmplat nimic. După două zile, edilul a fost din nou chemat în ajutor, dar se pare că nu s-a întâmplat nimic. „Drumul din Ţărăţel este dezastruos şi impracticabil. De mai bine de o săptămână rog autorităţile locale să ia măsuri şi nu se întâmplă nimic. Ruşine să le fie tuturor, şi primarului şi firmei constructoare”, a menţionat un sătean.






