glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Duminică trecem la ora de iarnă

În noaptea de sâmbătă (27) spre duminică (28 octombrie) va avea loc trecerea la ora de iarnă. Ora 04.00 va deveni 03.00. Următoarea schimbare a orei va fi pe 31 martie anul viitor şi s-ar putea să fie ultima modificare de acest fel.

De mai bine de doi ani, la nivelul Uniunii Europene a apărut o întreagă dezbatere privind necesitatea menţinerii orei de vară (introdusă artificial, la finele anilor ’70) din dorinţa de a se economisi energie electrică şi a se folosi mai eficient lumina zilei. Acum, schimbările anuale de oră (din martie şi octombrie) sunt considerate a fi „nepopulare” şi chiar dăunătoare sănătăţii (mai ales trecerea de la ora de iarnă la cea de vară).
La începutul lunii trecute, Comisia Europeană a elaborat un proiect de eliminare a orei de vară, începând cu 2019. Până în luna aprilie a anului viitor, fiecare stat ar trebui să decidă dacă va folosi ora de iarnă, sau va rămâne la cea de vară, în cazul în care proiectul CE va fi ratificat de toate statele membre.
Rămâne însă cel puţin o problemă majoră de rezolvat: ce se întâmplă dacă, de exemplu, România preferă ora de iarnă, iar Bulgaria decide că-i e mai bine cu ora de vară, sau invers? La o astfel de întrebare, oficialii CE nu au încă un răspuns clar, declarând doar că speră ca ţările aflate pe acelaşi fus orar, sau cam pe aceeaşi longitudine geografică „să facă un efort de coordonare”.

Back to top button