glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Dublă lansare de carte la Deva

Iubitorii de poezie au ocazia să ia parte săptămâna viitoare la un eveniment cultural de excepţie. Este vorba despre lansarea volumelor de versuri intitulate „Castelul de nisip” şi „Drumul sihaştrilor” al căror autor este poetul Stejărel Ionescu. Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva şi va avea loc în data de 5 noiembrie, cu începere de la ora 17:00, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or. Poeziile din cuprinsul celor două volume sunt concepute sub semnul unui har autentic, incontestabil, autorul stăpânind cu aceeaşi dezinvoltură tehnica versificaţiei clasice cât şi versul liber, modern, neînchistat în rigorile rimei. Divinitatea, erosul, existenţa, moartea, timpul şi trecerea lui implacabilă, natura în toată splendoarea ei, amintirea copilăriei, caii în goana lor nestăvilită, toate acestea reprezintă marile teme pe care le abordează Stejărel Ionescu. Cele două noi volume propun o viziune originală, profundă, a marilor subiecte care preocupă şi frământă dintotdeauna fiinţa umană în general şi personalitatea poetului în mod deosebit. Cu prilejul lansării, iubitorii de poezie vor purta un dialog cu autorul volumelor şi vor avea plăcuta surpriză să descopere în Stejărel Ionescu un poet dăruit cu talent, sensibil şi bun stăpânitor al tehnicilor poetice.

Back to top button