glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Drumul spre un nou titlu începe la Reșița

Autobergamo Deva a încheiat sezonul regulat pe prima poziție, fără a intra pe parchet în ultima rundă. Campionii au câștigat la „masa verde” (3-0) partida cu Progresul Focșani și au terminat prima parte a campionatului pe primul loc, la șase puncte în fața celor de la Odorheiu Secuiesc. În prima etapă a play-off-ului, alb-vișiniii vor evolua împotriva celor de la Muncitorul Reșița (locul 8 în Liga I).

Dacă vor trece de echipa cărășeană, în semifinale vor da peste câștigătoarea duelului dintre City’US Târgu Mureș (locul 4) și Spicom Sfântu Gheorghe (locul 5). Pe cealaltă parte a tabloului „sferturilor” vor sta FK Odorheiu Secuiesc (locul 2) și CSMS Iași (locul 7), respectiv United Galați (locul 3) și Dunărea Călărași (locul 6). La fel ca și până acum, jocurile din această fază se vor desfășura în sistem eliminatoriu, două victorii din trei meciuri. În cazul campionilor, primul meci va avea loc la Reșița, iar următoarele două (dacă va mai fi nevoie de încă două) sunt programate la Deva – avantaj de care devenii se vor bucura pe întreaga durată a play-off-ului, având în vedere locul ocupat în clasament (n.red. – la fel ca și în sezonul precedent). Cel mai probabil, primul joc va avea loc la finele acestei săptămâni în Valea Domanului, în vreme ce jocurile retur vor fi programate în perioada 7-9 aprilie. Anul trecut, devenii au trecut, pe rând, de Progresul Focșani (6-1, 12-3), Spicom Sfântu Gheorghe (8-2, 8-1) și City’US Târgu Mureș (6-7, 5-2, 7-2) pentru a readuce titlul la Deva.

Back to top button