glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Drumul spre Prislop e aproape gata. Restricţiile au fost ridicate

Începând din această săptămână nu se mai aplică restricţiile de circulaţie (între orele 09.00 şi 16.00) stabilite în iunie de Consiliul Judeţean, pe drumul spre mănăstirea Prislop. Asta pentru că lucrările sunt aproape gata.

În următoarele două – trei săptămâni se va mai lucra pe drumul spre Prislop, dar e vorba de operaţiuni de amploare mai redusă, aşa că nu va mai fi nevoie ca traficul să fie oprit total între orele 09.00 şi 16.00, cum s-a întâmplat aproape toată vara acestui an, cu excepţia sărbătorilor religioase şi a zilelor de sâmbătă şi duminică.

„Am discutat recent cu constructorul şi s-a ajuns la concluzia că nu mai e nevoie de aplicarea restricţiei stabilite în luna iunie (restricţie despre care se spunea că va fi aplicată până în 16 octombrie – n.red.). Lucrările ample s-au cam finalizat. Va mai fi vorba de închideri parţiale, pe câte o bandă, dar cu dirijare de trafic. Mai sunt de făcut finisaje, marcaje şi alte operaţiuni de o mai mică amploare. Sperăm ca în două-trei săptămâni şi acestea să fie terminate”, spune vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Daniel Andronache.

O întreagă epopee (mai mult politică) pentru 7 kilometri

Mai ales din 2007 – 2008 încoace, Mănăstirea Prislop a devenit, de fapt, principalul punct de atracţie al judeţului Hunedoara. Au existat perioade din an în care, la Prislop, ajungeau de trei – patru ori mai mulţi pelerini (sau turişti) decât românii care mergeau pe Litoral (exemplu – vacanţa de 1 mai din 2015). Deşi, an de an, mai ales la sărbătorile religioase importante, până şi politicieni „de top” ai României se plângeau de drumul spre Prislop, ori de faptul că rămâneau blocaţi în apropierea mănăstirii, nu s-a făcut nimic. Abia în 2015, preşedintele CJ de la acea vreme, Dorin Gligor a spus răspicat că drumul spre Prislop trebuie să fie „prioritatea zero” a bugetului de investiţii. În 2015 s-a făcut licitaţia, iar în toamna aceluiaşi an au început lucrările pe cei 7 kilometri dintre Silvaşu de Jos şi Prislop. În vara anului următor au început să iasă la iveală şi problemele. Laurenţiu Nistor (preşedinte al CJ din iunie până în decembrie 2016) reclama calitatea execrabilă a precedentelor lucrări de întreţinere şi asfaltare de pe drumul amintit, făcute înainte de 2015. În 2017, reprezentanţii CJ Hunedoara au cedat în faţa argumentelor tehnice aduse de constructori şi au decis ca drumul să fie închis, pe durata verii, pentru ca lucrările să se poată derula într-un ritm mai alert şi fără ca traficul rutier să provoace pagube pe şantier.

Loading...