Drăgaica sau Sânzienele
În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, Biserica Ortodoxă face pomenirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscuta în popor și cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene.
Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morții sfinților, ca ziua lor de naștere. Numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă; ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) și nașterea (8 septembrie, 24 iunie), cât și alte evenimente din viata lor (ca Bunavestire, Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul).
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic, pentru ca evenimentul amintit este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca cu amănunte în Evanghelia Sa. Nașterea aceasta a avut loc cu sase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestata documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului.
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie, se pare că a fost instituitp după unii cercetători, spre a înlocui sărbătorile păgâne, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstițiului de vară(22-23 iunie).
Drăgaica, Sânzienele în tradiția populară
În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeița silvestra. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe. În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, niște adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populația din munți să se fi întâlnit la momentele solstițiale (Sânzienele) sau echinocțiale pentru a săvârși ritualuri închinate Soarelui. Megaliții din Munții Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens.
Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă ți dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și foarte dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu “lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin și vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac.
În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlneau practici și obiceiuri de divinație, de aflare a ursitei și a norocului în gospodărie.
În dimineața de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se consideră ca omul va trai mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coronița aluneca spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș.
Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub perna, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone fetele își făceau coronițe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.
Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene, în seara din ajunul sărbătorii agățau cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă, a doua zi, în coronițe erau prinse par de la anumite animale, sau puf / pene de la păsări considerau că anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite și erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.
Sărbătoarea Sânzienelor care marchează mijlocul verii, era considerata și momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.
Tot acum se făceau previziuni meteorologice: n funcție de momentul în care răsărea Constelația Găinușei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.
Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Amuțitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Pentru a fi sănătoși și avea spor în muncă, în acest moment de început al secerișului, oamenii se încingeau peste sale cu tulpini de cicoare.
