Două zile de foc în masivul Şureanu
O echipă, formată din 30 de pompieri de la Detaşamentele din Hunedoara şi Petroşani, susţinută de reprezentanţi ai Ocolului Silvic Haţeg, au continuat, ieri, operaţiunile de lichidare a focarelor şi de prevenire a propagării incendiului, izbucnit, miercuri seara, în masivul Şureanu.
Peste 100 de pompieri, reprezentanţi ai Ocolului Silvic Haţeg, jandarmi şi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Haţeg au acţionat, miercuri, mai bine de şase ore pentru lichidarea incendiului care s-a propagat la aproximativ 50 hectare de pădure de pin şi fag în zona Sântămăria Orlea. “Echipele de intervenţie au executat fâşii de izolare a incendiului care constau în îndepărtarea de pe sol a frunzelor şi crengilor uscate şi au intervenit cu lopeţi din cauciuc şi alte mijloace specifice pentru limitarea arderii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, locotenent Anemona Doda. Flăcările s-au manifestat într-o zonă inaccesibilă autospecialelor cu apă şi spumă, munca echipelor de intervenţie fiind îngreunată de terenul accidentat, greu accesibil, şi de vântul puternic care a favorizat propagarea rapidă a arderii. Pe timpul nopţii, aria incendiată a fost supravegheată de reprezentanţii Ocolului Silvic Haţeg. Conform reprezentanţilor ISU Hunedoara, cel mai probabil, incendiul a fost generat de utilizarea focului deschis în aer liber în scopul igienizării terenurilor agricole sau păşunilor.
Alte zeci de incendii în aceeaşi zi
Pompierii hunedoreni au fost implicaţi, miercuri, în 30 de acţiuni de stingere a incendiilor de vegetaţie uscată, ce au afectat 265 de hectare de teren, dintre care 80 sunt litieră de pădure, iar 50 fond forestier.
În total, în ultimele 28 de zile, pompierii hunedoreni au intervenit pentru lichidarea a 788 de arderi de vegetaţie uscată, care s-au propagat pe aproximativ 5.021 hectare, dintre care 1376 hectare sunt litieră de pădure, iar 50 de hectare coronament de pădure de pin şi fag.
În ciuda amenzilor aplicate, în ultima vreme, de pompierii hunedoreni, fermierii continuă să utilizeze focul în aer liber, în scopul igienizării terenurilor. Până acum, angajaţii ISU au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 18.000 lei.






