Două surprize şi goluri multe la sate
Finalul de săptămână a adus şi startul Ligii a V-a Hunedoara. 20 de echipe au plecat la drum, repartizate, ca de obicei în două serii. În prima, CS Ghelari a pornit ca din puşcă şi şi-a asigurat prima poziţie după 4-1 cu Dacia Boşorod. În cea de-a doua, Berianul Beriu e lider după primele 90 de minute, graţie succesului cu 3-1 din faţa celor de la Mureşul Brănişca.
Alte şase echipe au ieşit cu fruntea sus de pe teren duminică, după meciuri în care s-au marcat, în medie, câtre trei goluri. În prima serie, în derby-ul rundei, Agrocompany Băcia a trecut de Cetate Răchitova, la limită, 2-1, în vreme ce Cerna Lunca Cernii a reuşit supriza zilei, învingând pe terenul celor de la Măgura 2010 Pui (0-1). În ultimul joc al rundei, Sântămăria Orlea şi Voinţa Sălaşul de Sus au remizat 2-2. Doar într-un singur joc nu s-a marcat: la General Berthelot, acolo unde echipa gazdă şi cei din Bretea Română au încheiat jocul aşa cum l-au început. În seria „vecină”, i-au mai copiat pe cei de la Berianul şi Zarandul Crişcior, Santos Boz, Ponorul Vaţa şi Minerul Teliuc. După ce a evoluat sezonul trecut într-un eşalon mai sus, cei de la Zarandul au trecut cu 2-1 de Unirea Veţel, cei din Boz cu 2-0 de Victoria Dobra, la fel ca şi cei de la Ponorul, care au depăşit Mureşul Pricaz. „Şocul” primei runde a avut loc la Teliuc, acolo unde Minerul a depăşit cu 2-1 „campioana” sezonului trecut, Key Systemsro Ribiţa!
Intră în cursă şi în Cupă
Majoritatea formaţiilor din Liga a V-a vor intra pe teren şi în cel de-al doilea tur al Fazei Judeţene a Cupei României. Programată pentru 11, respectiv 18 septembrie, faza a doua a întrecerii organizate de AJF Hunedoara va pune faţă în faţă 32 de echipe (Liga a V-a şi Liga a IV-a). Programul complet al turului doi: Zarandul Crişcior – Aurul Certej, Key Systemsro Ribiţa – Metalul Crişcior, Bretea Română – Victoria Călan, Mureşul Pricaz – Gloria Geoagiu, Măgura 2010 Pui – Retezatul Haţeg, Cetate Răchitova – Jiul Petroşani, Unirea Veţel – CNS Cetate Deva, Santos Boz – Şoimul Băiţa, Berianul Beriu – Dacia Orăştie, Ponorul Vaţa – Aurul Brad, General Berthelot – „U” Petroşani, Inter Petrila – Minerul Uricani, Minerul Teliuc – CS Ghelari, Sântămăria Orlea – CS Vulcan şi Agrocompany Băcia – CFR Simeria. Toate jocurile vor începe de la ora 16.30.






