Donație de carte în limba română pentru un liceu românesc din Ungaria
Aproximativ 5000 de exemplare de carte românească vor ajunge la Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Gyula (Ungaria), prin grija Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva. Cărțile provin din donații ale comunității hunedorene și vor fi distribuite în perioada 12-13 decembrie de către reprezentanții instituției de cultură.
Concret, este vorba de cărți de literatură, istorie, artă, cărți pentru copii. „Cărțile donate vor facilita mai buna cunoaștere a limbii și culturii românești. La acest proiect se lucrează de câteva luni bune, iar acțiunea este un demers de suflet, un gest de prietenie și solidaritate față de comunitatea de români din țara vecină. Și nu întâmplător a fost aleasă această perioadă din an pentru deplasarea în Ungaria, donația de carte fiind un dar pe care Biblioteca Județeană, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, dorește să îl facă elevilor români de la Gyula în preajma Sărbătorii Crăciunului”, a declarat managerul Bibliotecii Județene, Sebastian Bara. La invitația Bibliotecii, din delegație vor mai face parte vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Daniel Andronache, și consilierii județeni Lenuța Armean și Petru Hodor. În timpul scurtei șederi, reprezentanții instituției se vor întâlni cu profesorii și elevii români de la Gyula, dar și cu alți membri de seamă ai celei mai mari comunități românești din afara granițelor țării.






