Doi tineri au fost recuperaţi de pe stânci, de jandarmi şi salvamontişti
Doi tineri din oraşul Uricani au fost salvaţi de jandarmii montani şi salvamontişti după ce duminică s-au rătăcit şi au rămas blocaţi pe stânci, în zona “Sterminos”, din masivul Tulişa.
Cei doi bărbaţi, în vârstă de 24 şi respectiv 31 de ani, au plecat duminică într-o expediţie pe muntele Tulişa. În jurul orei 16:00, din cauza vântului puternic, a ceţii dense şi în special a zăpezii, cei doi uricăneni nu au mai găsit drumul de întoarcere. Cu toate că s-au rătăcit, bărbaţii nu au alertat salvatorii montani, sperând că vor reuşi să coboare de pe munte, fără să mai apeleze la ajutorul acestora. Astfel, după mai bine de patru ore de încercări eşuate de a găsi drumul spre casă, cei doi tineri s-au văzut nevoiţi să-i cheme în ajutor pe salvatorii montani.
Blocaţi pe stânci alte patru ore
După ce mai bine de patru ore au căutat drumul de întoarcere, tinerii au rămas blocaţi pe stânci. Moment în care nu au mai avut de ales, iar unul dintre cei doi tineri a sunat la numărul de urgenţă 112, în jurul orei 20:30. Acesta le-a spus jandarmilor că, împreună cu prietenul său au rămas blocaţi pe stânci, în zona “Sterminos”, din masivul Tulişa. “Către zona indicată, situată la distanţa de opt kilometri faţă de oraşul Uricani, s-a deplasat o echipă formată din jandarmi montani şi salvamontişti. În jurul orei 00:30, membrii echipei de salvare i-au localizat pe cei doi bărbaţi, iar după încă 30 de minute, jandarmii montani şi salvamontiştii se aflau lângă ei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, locotenent Nicolae Răducu.
Coborâţi de pe munte după miezul nopţii
Jandarmii montani şi salvamontiştii au fost nevoiţi să parcurgă o parte din traseu pe schiuri de tură. Cei doi bărbaţi au fost conduşi către localitatea de domiciliu. Tinerii nu au necesitat îngrijiri medicale. Pe întreaga durată a acţiunii de căutare, membrii echipei au comunicat cu cei doi tineri cu ajutorul telefonului mobil.






