Doi simerieni, în topul marcatorilor din serie
Raul Lintaru şi Ciprian Pepenar se numără printre principalii marcatori ai seriei a V-a din Liga a treia. Primul a avut parte de un retur extrem de prolific atingând “cota” 12, în vreme colegul său din linia mediană a reuşit să încheie campionatul cu doar două goluri mai puţin.
Golgheterul sezonului vine chiar de la promovata ACS Recaş, vârful Szabolcs Szekely găsind drumul spre gol de nu mai puţin de 20 de ori. El este urmat în ierarhie de Marius Staicu de la FC Caransebeş, cu 15 reuşite şi de Alexandru Boştină de la Poli II Timişoara, care a marcat de 14 ori.
Se simt mai bine “acasă”
Atât Raul Lintaru cât şi Ciprian Pepenar şi-au trecut numele pe lista marcatorilor de cele mai multe ori, pe propriul teren, acolo unde primul a marcat de nouă ori, în vreme ce “decarul” Pepenar a lovit de şapte ori, de cele mai multe ori în tur. De altfel, “veteranul” de la centrul terenului a izbutit chiar şi un hattrick în victoria 5-2, cu CS Vladimirescu. Interesant este însă că, de cele mai multe ori, golurile marcate de unul dintre cei doi au fost decisive pentru formaţia “galben-albastră”. La fel de prolific s-a dovedit a fi în acest sezon şi Daniel Dăscălescu, vârful pur-sânge al Simeriei punctând de opt ori. Celelalte 19 reuşite le-au revenit lui Găceanu (6), Făgărăşanu (4), Suciu (3), Dosan şi Nicula (2), Vîrtan şi Stroia (ambii câte unul). În cele 30 de etape ale campionatului s-au contabilizat un total de 693 de goluri. Dintre acestea, trei au fost atribuite la “masa verde”, în etapa a 27-a, atunci când Millenium Giarmata a pierdut jocul cu Naţional Sebiş, din cauza lipsei de asistenţei medicale. În aceste condiţii, umprul de goluri marcate în cele 239 de meciuri jucate pe teren a fost de 690, ceea ce a dus la o medie de 2,88 de goluri pe meci.
49 de goluri a reuşit CFR Simeria în acest sezon, acestea fiind opera a 10 jucători diferiţi.
7 hattrick-uri au putut fi numărate în campionatul recent încheiat, printre cei care au reuşit o astfel de “ispravă” numărându-se Pepenar şi Deaconescu (Jiul, împotriva Gloriei Reşiţa).
3 jucători au atins performanţa de a marca patru goluri într-un singur meci, atacantul celor de la FC Hunedoara, Ovidiu Istinie, fiind unul dintre ei, după “cvadrupla” din jocul cu codaşa Gloria Reşiţa.






