Doi profesori au promovat Definitivatul după contestații
La sfârșitul săptămânii trecute au fost afișate notele finale la examenul de Definitivare în învățământ. După recorectarea lucrărilor, în județul Hunedoara alte două cadre didactice au promovat examenul. În urma afişării rezultatelor parţiale la Definitivat, mai mulţi candidaţi din judeţ s-au arătat nemulţumiţi de notele primite, motiv pentru care au cerut recorectarea lucrărilor. Conform reprezentanţilor Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, la nivelul judeţului au fost depuse 39 de contestaţii. După soluționarea acestora, numărul profesorilor care vor putea ocupa un loc la catedră s-a mărit. În concluzie, 56 din 121 de cadre didactice au promovat examenul de Definitivare în învățământ. Profesorii se pot prezenţa la Definitivat doar în maxim trei sesiuni, susţinute în cel mult cinci ani. Cei care nu promovează examenul pot fi angajaţi în învăţământ doar pe perioadă determinată, ca profesori debutanţi. În cazul în care un profesor care a luat titularizarea nu promovează definitivatul în această perioadă de maximum trei sesiuni, el pierde calitatea de titular, pentru că i se desface contractul de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată. Spre deosebire de definitivat, titularizarea înseamnă angajarea profesorului într-o şcoală pe perioadă nedeterminată.






