Doi bărbaţi din Orăştie, cercetaţi pentru delapidare şi fals în înscrisuri
Poliţiştii Formaţiunii de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Municipiului Orăştie efectuează cercetări faţă de doi gestionari ai unui magazin din localitate, care desfăşoară activităţi de comercializare a telefoanelor mobile. Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cei doi au întocmit facturi false, cu preţ de vânzare diminuat şi şi-au însuşit din gestiune şi valorificat în interes propriu mărfuri în valoare de peste 65.170 lei. În baza plângerilor penale depuse de către reprezentaţii societăţii comerciale, celor doi gestionari li s-au întocmit dosare penale.
Condamnat la închisoare cu executare, “depus” de poliţişti după gratii
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara l-au depistat pe Raul B., de 19 ani, din Hunedoara, care posedă un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Hunedoara în luna mai a acestui an. Tânărul a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, dar se sustrăgea executării pedepsei privative de libertate şi era urmărit naţional din luna iunie 2012. Acesta a fost depus în Penitenciarul Bîrcea Mare.
Trei bărbaţi prinşi la furat de fier vechi
Poliţiştii Postului de Poliţie Ilia au fost sesizaţi miercuri, de către un bărbat în vârstă de 58 ani, din comuna Ilia, cu privire la faptul că Gheorghe B., de 59 ani, din comuna Gurasada, Viorel S., de 42 de ani, din comuna Ilia şi Alexandru P., de 35 de ani, din comuna Dobra, au sustras din curtea casei sale mai multe bunuri metalice. Cei trei bărbaţi au furat ţevi, platbande, corniere, fier beton şi alte obiecte. În cauză se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.





