Doamne fereşte de alte inundaţii! Autorităţile din judeţ nu au finalizat nici măcar estimarea pagubelor de la precedentele revărsări de ape
Dacă serviciile de urgenţă (Pompieri, Ambulanţă, Poliţie, Jandarmerie) ar acţiona în ritmul în care acţionează unele primării din judeţ, Prefectura, Consiliul Judeţean ori Serviciul de Gospodărire a Apelor, am avea de-a face cu dezastru după dezastru în judeţ. Au trecut aproape două săptămâni de la cele mai păguboase inundaţii din acest an, iar autorităţile încă evaluează pagube. Asta în timp ce, de astăzi, intră în vigoare un nou cod galben valabil şi pentru judeţul Hunedoara.
La începutul acestei săptămâni se va întocmi un bilanţ final al daunelor produse de inundaţii în judeţul Hunedoara, pe parcursul lunii iunie. Miercuri dimineaţa, raportul trebuie să se afle pe masa premierului Cioloş. Sunt daune provocate în 32 de municipii, oraşe şi comune din judeţ.
Studiu de caz, Petacul
Pe 15 iunie, pârâul Petac se transforma într-un adevărat fluviu (comparativ cu dimensiunile sale obişnuite) ieşea din matcă, bloca drumul spre Hunedoara, rupea un dig şi se revărsa în sute de gospodării din Peştişu Mare şi Cristur. Atunci, angajaţii Serviciului de Gospodărire a Apelor, ajutaţi de jandarmi şi de voluntari, refăceau porţiunea ruptă de dig cu saci de nisip. Mai departe însă, nimic. „Noi, cu beneficiarii de ajutoare sociale, am procedat deja la curăţarea cursului pârâului Zlaşti, începând de la Groş în jos. Nu avem însă utilajele de care dispun cei de la Apele Române. Totuşi, am încercat să facem ceva pe acel pârâu. Am solicitat celor de la Apele Române decolmatarea Petacului încă de la Peştişu Mic în jos. Aşteptăm să vedem ce răspuns vom primi”, spune primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, care adaugă că valoarea daunelor provocate de inundaţiile din urmă cu aproape două săptămâni, în Groş, Boş şi Peştişu Mare este de aproximativ 550.000 de lei.
La ora actuală, zona în care s-a revărsat Petacul nu este nici măcar curăţată de gunoaie şi vreascuri. Lângă podul peste Petac de pe DJ 687 s-au adunat movile de pietriş şi nisip care, în cazul altei viituri, ar forma un baraj natural şi ar încuraja alte revărsări.
Un sistem prost
Directorul Serviciului de Gospodărirea Apelor Hunedoara, Grigore Burjan, spune că în zona amintită de noi nu s-a intervenit până acum din cauză că nu au fost finalizate toate procedurile birocratice necesare. „Sunt peste 30 de primării care au raportat pagube produse de inundaţii în ultimele săptămâni. Fiecare primărie face o primă evaluare, apoi o comisie formată din reprezentanţi ai mai multor instituţii judeţene verifică în teren cum stau lucrurile, abia apoi se face o estimare finală a pagubelor. Mai departe, trebuie să vedem de unde vin banii pentru intervenţii. Noi avem un plan tehnic anual de lucrări, plan pe care acum trebuie să-l modificăm. SGA Hunedoara nu este însă ordonator de credite. Solicităm bani la administraţia bazinală de care aparţinem, de acolo se cer mai departe la Bucureşti, după care (pe acelaşi traseu – n.red.) se întoarce şi răspunsul la solicitare. E vorba de un proces care nu durează mai mult de două săptămâni”, spune Grigore Burjan. „În plus, mai trebuie văzut şi de unde vin banii. Poate sunt de la Guvern, poate din surse proprii, nu ştim încă. Avem de rezolvat probleme serioase şi la Petac, dar şi pe alte cursuri de apă din judeţ care au produs stricăciuni”.
Cod galben, de azi până mâine
Natura nu ţine cont de circuitul hârtiilor prin birocraţia românească. Până se-nvârt hârtiile prin primării, Prefectură şi, mai ales, prin Administraţia Naţională „Apele Române”, meteorologii emit un nou cod galben de instabilitate atmosferică valabil de azi, de la ora 10.00, până mâine la aceeaşi oră. Potrivit avertizării, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, vestul Olteniei şi nordul Moldovei sunt aşteptate averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt şi, pe arii restrânse, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri pe metrul pătrat, dar, izolat, vor putea ajunge până la 60 de litri pe metrul pătrat.
Banii merg spre primării
Subprefectul judeţului, Fabius Kiszely (foto), spune, la rându-i, că un raport final referitor la daunele provocate de inundaţii va fi întocmit astăzi, cel mai târziu mâine, şi nu poate preciza o sumă totală care va fi solicitată Guvernului pentru acoperirea daunelor: „Ştiu că, până la un moment dat, ajunseserăm la aproape 1 milion de lei, fără să luăm în calcul inundaţiile petrecute din 15 iunie încoace. E destul de greu de făcut centralizarea, pentru că e vorba de 32 de unităţi administrative. Mare parte din sumele alocate de Guvern cred eu că vor merge spre primării. Persoanele private afectate de inundaţii vor primi acele ajutoare de incluziune ce se acordă prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii şi Intervenţie Socială. În rest, doar cei care deţin asigurări pentru imobile sau culturi agricole pot obţine despăgubiri suplimentare”







3 Comments