Dispute extrem de echilibrate şi pasionante în Campionatul Realsport de minifotbal Deva
Campionatul Realsport de minifotbal Deva a continuat la sfârşitul săptămânii trecute cu meciurile etapei a cincea în toate cele trei ligi valorice, A, B şi C. Din nou am avut parte de multe goluri şi de dispute în general echilibrate, diferenţe mari de scor înregistrându-se în special în liga a treia.
Oricum, demn de remarcat este faptul că avem o luptă extrem de strânsă la vârf în toate cele trei eşaloane, în două dintre acestea înregistrându-se egalitate de puncte pe primele locuri între două sau chiar trei formaţii (cum e cazul în Liga B).
Înainte de a trece în revistă rezultatele şi clasamentele, să consemnăm pentru amatorii de statistici că media de goluri pe meci a fost de 8 pentru Liga A (32 în patru partide), 8,4 pentru Liga B (42 în cinci partide) şi 7,6 pentru Liga C (38 în cinci partide).
Clasamentul s-a „rupt” la mijloc în Liga A
Derbyul rundei dintre Taylor Red &LPG şi AS Electroconat s-a terminat nedecis, 2 – 2. De acest rezultat au profitat finalistele ediţiei precedente, ambele cu victorii obţinute în această etapă. Boromir a întâmpinat o ripostă poate neaşteptat de dârză din partea celor de la Micro 15, impunându-se finalmente la limită, 5 – 4. Ceva mai uşor a câştigat Sporting cu City Taxi, scor 6 – 3. În fine, Roben Haţeg nu a avut adversar, meciul lor cu Comsid fiind omologat 10 – 0. Bayern a avut zi de pauză, din cauza numărului impar de echipe din competiţie.
Graţie acestor rezultate clasamentul primei ligi s-a strâns la vârf, dar s-a rupt la mijloc. Primele patru clasate s-au distanţat de restul competitoarelor, ele fiind eşalonate pe numai trei puncte, în timp ce distanţa dintre locul 4 şi locul 5 este de patru puncte, în plus cu menţiunea că Boromir a disputat un meci mai puţin decât City Taxi.
Etapa viitoare programează derbyul dintre primele două clasate, Electroconat şi Sporting. Nici Taylor Red &LPG şi Boromir nu au meciuri uşoare, prima întâlnind pe Roben Haţeg, cea de-a doua pe City Taxi. Tot la sfârşitul acestei săptămâni este programată şi partida dintre ocupantele ultimelor două locuri din ligă, Bayern şi Comsid.
Trei formaţii la egalitate pe podium în Liga B
Trei din primele patru clasate, aflate la egalitate de puncte înaintea etapei din week-endul trecut, au câştigat în această rundă. RGI & ECP şi Tinerii au obţinut victorii la scor, 7 – 2 cu Securit Grup, respectiv 11 – 3 cu ABS Decor. Mai dificilă a fost misiunea celor de la Alaska în faţa Doctorilor, un 5 – 3 mult mai strâns comparativ cu al rivalelor la primul loc. Cea de-a patra echipă care avea nouă puncte, FC Corona, a pierdut surprinzător la Grawe Deva şi a rămas la trei lungimi de ocupantele podiumului. Singurul egal al rundei s-a consemnat în întâlnirea dintre vecinele de clasament Mureşul şi Boys Team, 2 – 2.
Aici ierarhia Ligii B s-a împărţit oarecum pe bucăţele: trei echipe în frunte cu câte 12 puncte, alte trei 9, 8 şi 7 puncte, iar ultimele patru clasate au 4, 4, 3, respectiv un punct.
Şi aici vom avea sâmbătă un derby incontestabil, Tinerii – Alaska, între două dintre echipele cu 12 puncte. Cea de a treia, RGI & ECP, întâlneşte Mureşul. Corona are şansa să revină pe podium dacă obţine victoria în faţa lui Securit. Celelalte întâlniri ale etapei sunt Boys Team – ABS Decor şi Doctorii – Grawe Deva.
Viitorul a egalat Universitatea în fruntea Ligii C
Universitatea Viile Noi, formaţie nou apărură în Campionatul Realsport de minifotbal Deva, a pierdut primele puncte din acest campionat abia în etapa a cincea. Cea care i-a administrat prima înfrângere a fost FC Dex Team, învingătoare cu 6 – 2 în disputa cu liderul. De acest rezultat a profitat Viitorul Călan, care a câştigat la scor întâlnirea cu Rombest, egalând la puncte – câte 12 – şi la golaveraj (!) în fruntea clasamentului pe Universitatea, având şi un meci mai puţin disputat. Foarte interesant est şi faptul că alte trei formaţii se află la distanţă de numai trei puncte de primele două clasate. MDS Deva, după 3 – 2 cu FCC Astaldi, FC Dex Team despre care am vornit mai sus şi Bog XXI, care a stat în runda aceasta, au acumulat câte nouă puncte. În celelalte meciuri ale etapei, Templierii – Heidelberg Cement 6 – 2 şi Azaria – Ştiinţa 2 – 2.
Cu cinci echipe eşalonate la vârf pe un interval de numai trei puncte era inevitabil să avem cel puţin un cap de afiş în runda a şasea. Acesta este indiscutabil Universitatea Viile Noi – Bog XXI, celelalte trei fruntaşe având misiuni teoretic mai uşoare. Viitorul Călan întâlneşte pe Cement, MDS Deva pe Templierii, iar FC Dex Team pe Ştiinţa. În fine, într-un alt meci se întâlnesc Astaldi şi Azaria, grupări care nu au acumulat încă nici o victorie în acest campionat.
Liga A
etapa 5, rezultate
Taylor Red &LPG – AS Electroconat 2 – 2
FC Boromir – Micro 15 5 – 4
Sporting Crişcior – City Taxi 6 – 3
Comsid – Roben Haţeg 0 – 10
Bayern Deva a stat
Clasament Liga A
- Electroconat 13 puncte (golaveraj 25 – 6)
- Sporting 12 p (28 – 8) (un meci mai puţin)
- Taylor 10 p (21 – 8)
- Boromir 10 p (17 – 9) (un meci mai puţin)
- City Taxi 6 p (12 – 17)
- Roben 4 p (17 – 11) (un meci mai puţin)
- Micro 3 p (9 – 26)
- Bayern 0 p (7 – 26) (un meci mai puţin)
- Comsid 0 p (4 – 29) (un meci mai puţin)
etapa viitoare, 4 noiembrie
AS Electroconat – Sporting Crişcior
City Taxi – FC Boromir
Bayern Deva – Comsid
Roben Haţeg – Taylor Red &LPG
Micro 15 stă
Liga B
etapa 5, rezultate
Alaska – Doctorii 5 – 3
ABS Decor – Tinerii 3 – 11
Grawe Deva – FC Corona 4 – 3
Mureşul – Boys Team 2 – 2
Securit Grup – RGI & ECP 2 – 7
Clasament Liga B
- RGI & ECP 12 puncte (25 – 11)
- Tinerii 12 p (26 – 15)
- Alaska 12 p (18 – 11)
- Corona 9 p (21 – 15)
- Mureşul 8 p (17 – 14)
- Boys Team 7 p (19 – 18)
- Doctorii 4 p (17 – 21)
- Grawe 4 p (18 – 23)
- Securit 3 p (9 – 23)
- ABS Decor 1 p (13 – 32)
etapa viitoare, 3 – 4 noiembrie
Tinerii – Alaska
Corona – Securit Grup
Doctorii – Grawe Deva
RGI & ECP – Mureşul
Boys Team – ABS Decor
Liga C
etapa 5, rezultate
Cement – Templierii 2 – 6
FC Dex Team – Universitatea Viile Noi 6 – 2
MDS Deva – FCC Astaldi 3 – 2
Rombest – Viitorul Călan 2 – 9
Azaria – Ştiinţa 2 – 2
Bog XXI a stat
Clasament Liga C
- Universitatea 12 puncte (25 – 11)
- Viitorul 12 p (25 – 11) (un meci mai puţin)
- MDS 9 p (27 – 14)
- Dex 9 p (20 – 10) (un meci mai puţin)
- Bog 9 p (21 – 19) (un meci mai puţin)
- Templierii 7 p (12 – 10) (un meci mai puţin)
- Rombest 4 p (14 – 21)
- Cement 4 p (8 – 26)
- Astaldi 2 p (12 – 17)
- Ştiinţa 2 p (12 – 27)
- Azaria 1 p (11 – 21) (un meci mai puţin)
etapa viitoare, 3 – 4 noiembrie
Universitatea – Bog XXI
Ştiinţa – FC Dex Team
Templierii – MDS Deva
Astaldi – Azaria
Viitorul – Cement
Rombest stă






