glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Dispută în trei pentru şefia Ligii întâi la futsal

Dacă la începutul acestei ediţii de campionat se prevedea că există cinci echipe cu şanse reale la locurile fruntaşe în Liga 1 de futsal, apoi pe parcurs că patru dintre acestea şi-au asigurat practic respectivele prime poziţii, iată că în momentul actual doar trei au mai rămas în discuţie în lupta pentru primul loc la finele sezonului regulat. Vom discuta despre acestea trei şi situaţia lor specială puţin mai încolo, să vedem însă mai întâi cum a operat această reducere în sistemul cinci – patru – trei.

Prima care a cedat pasul a fost Dunărea Călăraşi: 2 – 4 cu Informatica acasă, 2 – 4 cu Autobergamo, 2 – 5 cu United, plus încă două puncte mari pierdute surprinzător în faţa unei outsidere, Politehnica Iaşi, chiar pe teren propriu, au însemnat scoaterea acestei echipe din calculele pentru primele patru locuri.

A urmat United Galaţi, vicecampioana României pierzând două partide în sala proprie, lucru care nu s-a întâmplat în întreg sezonul regulat precedent. A fost 2 – 6 cu Autobergamo şi 2 – 3 cu Odorheiu în runda trecută, victoria cu Dunărea însemnând prea puţin ca să mai conteze.

Două derbyuri în ultima etapă din tur

Cum spuneam, au mai rămas doar trei echipe care îşi dispută primele trei locuri în clasament. Înaintea ultimei etape rămasă de disputat din turul Ligii 1 la futsal Autobergamo, Informatica şi Odorheiu se află la egalitate, cu câte 20 de puncte, departajate de golaveraj. Toate partidele directe dintre ele s-au terminat la egalitate: Odorheiu – Informatica 4 – 4, Autobergamo – Odorheiu 4 – 4 şi Informatica – Autobergamo 2 – 2, ultimele două meciuri fiind însă „cu cântec”, devenii putându-se plânge pe drept cuvânt de deciziile defavorabile de arbitraj.

Dacă Autobergamo are un joc facil în ultima rundă, mâine, la Sfântu Gheorghe, pe terenul ultimei clasate Spicom (nici un punct în opt etape), adversarele ei au misiuni incomparabil mai dificile, deşi joacă acasă. Odorheiu primeşte vizita Dunării Călăraşi, iar Informatica joacă la Timişoara cu United Galaţi, echipă care a scos-o din cursa pentru titlu în campionatul trecut.

Să mai spunem că Liga întâi riscă să rămână fără o componentă. Muncitorul Reşiţa nu a făcut deplasarea în ultima etapă la Călăraşi, din lipsă de efectiv – a avut doar cinci jucători valizi – şi probabil va pierde „la masa verde” cu 5 – 0. Situaţia formaţiei reşiţene este însă mult mai gravă de atât. Fără un sponsor, cu încă un joc nedisputat, cel din etapa a şaptea cu United (atunci s-au invocat probleme cu sala din Reşiţa), cu grave probleme financiare şi de efectiv, Muncitorul este la un pas să se retragă din campionat dacă nu le va găsi rezolvarea în viitorul apropiat.

Tot trei echipe se bat şi în Liga 2 la promovare

Eşalonul secund oferă şi el o situaţie asemănătoare cu Liga întâi de futsal. Şi aici sunt trei echipe care şi-au acontat evident podiumul şi se bat pentru locul 1, care asigură promovarea directă, şi locul 2, care duce la barajul de promovare. Clujana Cluj şi Colţea Braşov au maxim de puncte, 18, cu şase victorii în tot atâtea partide, în timp ce KSE Târgu Secuiesc are 15 puncte după ce a pierdut surprinzător la Oradea cu Dinamo Leonardo. Urmează însă meciurile dintre ele, adică cele care vor decide: Clujana – KSE (etapa 7), KSE – Colţea (etapa 10) şi Colţea – Clujana (etapa 11).

West Deva, echipă nou înfiinţată în acest sezon, se află în plutonul urmăritoarelor, cu 9 puncte, la fel ca şi Ceahlăul Piatra Neamţ şi Fortius Buzău. În etapa viitoare West întâlneşte la Deva pe Dinamo Leonardo Oradea, joc care se va disputa marţi.

Liga 1, etapa 9

vineri, 3 noiembrie:

Spicom Sf. Gheorghe – Autobergamo Deva

sâmbătă, 4 noiembrie:

FK Odorheiu – Dunărea Călăraşi

duminică, 5 noiembrie:

Muncitorul Reşiţa – CSM Poli Iaşi

marţi, 7 noiembrie:

City’us Tg. Mureş – Imperial WET

Informatica Timişoara – United Galaţi

joc, 9 noiembrie:

Muncitorul Reşiţa – United Galaţi

Liga 2, etapa 7

sâmbătă, 4 noiembrie:

Bukovina Vicov – Inter Gheorghieni

Pro Tineret Sighişoara – Kereszthegy Remetea

duminică, 5 noiembrie:

Fortius Buzău – Futsal Ceahlăul

CFF Clujana Cluj – KSE Tg. Secuiesc

Colţea Braşov – Luceafărul Buzău

marţi, 7 noiembrie:

WEST Deva – Dinamo Leonard Oradea

Back to top button