glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Directorul CEH, cu maşina de serviciu, seara, la restaurantul familiei Resmeriţă

Maşina de serviciu a directorului general al CEH, Viorel Stancu (membru PSD), a fost fotografiată marţi seara, în jurul orei 20.00, în spatele restaurantului „Gloria”, din Lupeni, restaurant despre care „Gazeta de dimineaţă” spune că aparţine familiei Resmeriţă.

Stancu nu neagă deplasarea, dar spune că a fost vorba de o distanţă mică parcursă. „Mă aflam la mina Lupeni când domnul senator Cristian Resmeriţă mi-a solicitat o serie de informaţii, care sunt publice, dar pe care nu reuşea să le găsească pe Internet. Domnul senator dorea să se pregătească pentru o emisiune TV. De la mina Lupeni până la acel restaurant e o distanţă de aproximativ un kilometru („Gazeta de dimineaţă” spune că distanţa e mult mai mare, cele două unităţi aflându-se la capetele opuse ale Lupeniului – n.red.). Am stat două minute, doar atât. Nu m-am implicat şi n-o să mă implic în acţiuni de campanie electorală. Se întâmplă însă foarte des să fiu la muncă până seara târziu”, ne-a declarat Viorel Stancu.

Back to top button