Din inerție. CNS Cetate a (re)devenit lider (Galerie Foto)
Băieții lui Marius Sîrbu au mai trecut de încă un hop. Devenii au învins cu 3-2 (2-0) CS Vulcan și au revenit pe prima poziție în ierarhia Campionatului Județean, la egalitate de puncte cu Hercules Lupeni, formație care a stat în runda din weekend.
La fel ca și în duelul cu lupenenii din urmă cu o săptămână, problema învingătoarei nu s-a pus aproape deloc, gazdele fiind mai bune, chiar și fără să se întrebuințeze prea mult.
Patru acțiuni frumoase și un cadou de consolare
S-a început ușor, cu mici tatonări, dar după un sfert de ceas devenii s-au și bucurat pentru prima dată: Suciu a deviat pe spate, cu capul, o minge venită din centru, Pribac l-a lăsat cu mult în urmă pe Ionuț Roșian și a punctat cu lejeritate. Pentru a zecea oară în șapte jocuri! Firesc, acțiunile s-au fixat doar spre poarta lui Bobu după aceea. Suciu (19) și Vajda (31) l-au întins serios, dar până la pauză doar Chelariu l-a învins, cu pieptul, din șase metri după o fază la care au mai participat Vajda și Lintaru (43). La reluare, oaspeții ies la joc și Maier îl pierde pe drum pe Dosan și animă partida (51). Doar o scânteie însă, pentru că tot Bobu a avut cel mai mult de lucru în restul reprizei. În special la ocaziile lui Suciu (55) și Pribac (66) – ultimul reușind în cele din urmă „dubla”, aproape imediat, după o acțiune frumoasă în dreapta (68). Nota de final a venit însă de la oaspeți, care au primit un cadou nesperat de la Șumuțiu și Beldean și au redus din diferență prin Miclăuș (87), insuficient însă pentru a puncta mai mult decât la impresia artistică. Cetate(a) rămâne încă greu de cucerit.
CNS CETATE DEVA 3 (2)
Beldean
Blaga
Șumuțiu (cpt.)
Dosan
Vîrtan
Lintaru (78 Ungureanu)
Vajda
Cărăvan
Chelariu (62 Herci)
Pribac (85 Dărăban)
Suciu (62 Boloș)
Antrenor: Marius Sîrbu
CS VULCAN 2 (0)
Bobu
A. Roșian (82 Carabețchi)
Florea
Simoneac
Pavel
Lavric
I. Roșian
Perșe (72 Osiac)
Maier (cpt.) (48 I. Radu)
Coldea (14 Palade)
Miclăuș
Antrenor: Ion Radu
Au marcat: Pribac (15, 68), Chelariu (43) / Maier (51), Miclăuș (87)
Arbitru: Daniel Thirt. Asistenți: Alexandru Thirt și Alexandru Peterlicean (toți din Călan). Stadion: „Cetate”. Spectatori: 150






