Diana Silvana Petculescu – argint şi bronz la concursul de şah ”Elisabeta Polihroniade”
150 de şahişti din întreaga ţară au participat la Căciulata, în perioada 5 – 14 februarie, la a cincea ediţie a Concursului Naţional Şcolar de Şah „Elisabeta Polihroniade” destinat copiilor şi tinerilor sub 17 ani. Între ei s-au numărat şi opt reprezentanţi ai judeţului Hunedoara, legitimaţi la cluburi din Valea Jiului.
Competiţia de şah clasic s-a desfăşurat în sistem elveţian pe durata a 9 runde, 90 de minute-timp de gândire/ jucător. În paralel s-au desfăşurat şi secţiunile de şah rapid, de şah blitz şi de dezlegări.
„Cele mai bune rezultate au fost obţinute de Diana Silvana Petculescu la categoria ,Fete 9 ani’ care a câştigat medalia de argint (locul 2, cu 25 puncte din 30 posibile) la concursul de ,dezlegări’ şi medalia de bronz (locul 3, cu 5 puncte din 7 runde) la ,şah rapid’. Diana este o şahistă care promite mult în viitor, fapt apreciat şi de reprezentanţii CSŞ nr. 1 Timişoara, a cărei jucătoare a devenit din luna ianuarie, fiind astfel dublu legitimată la CS Vulcan şi la clubul de pe Bega.
Alt rezultat notabil a fost obţinut de Eduard Berechet, tot de la CS Vulcan, care a ocupat locul IV, cu 25 puncte din 30 posibile, la dezlegări categoria ,Băieţi 9 ani’, la egalitate cu ocupantul locului 3, dar departajaţi la timp”, ne-a informat Dorel Şchiopu, preşedintele secţiei de şah a CS Vulcan.
Întrucât la 20 ianuarie anul acesta Marea Maestră Elisabeta Polihroniade a trecut în nefiinţă la vârsta de 80 de ani, aceasta a fost prima ediţie „in memoriam” a acestei competiţiei care îi poartă numele.






