DEZBATERE ELECTORALă
Străzile din municipiul Deva arată ca după bombardament. Am întrebat principalii candidaţi înscrişi în cursa electorală pentru fotoliul de primar, care sunt soluţiile pentru rezolvarea acestei situaţii.
“În primul rând voi analiza bugetul şi banii care au mai rămas. Trebuie analizat şi contractul care a fost încheiat de Primăria Deva în vederea asfaltării străzilor şi care în momentul de faţă este blocat printr-o contestaţie. Situaţia trebuie deblocată în cel mai scurt timp şi eu cred că începând din această vară, maxim în toamnă, vor începe asfaltările. În Deva nu doar străzile sunt o problemă, ci şi trotuarele. Au fost multe sesizări de la cetăţeni privind starea de degradare a trotuarelor. De asemenea, mai trebuie rezolvată şi problema capacelor de canalizare, pentru că există zone în care nu mai sunt” – Petru Mărginean, candidat USL.
“Deblocarea urgentă a contractului de asfaltare a străzilor din municipiul Deva este soluţia. Străzile sunt într-adevăr pline de gropi, iar principala cauză este blocajul din Consiliul Local. Apoi a apărut prelungirea la încheierea contractului, au fost depuse contestaţii şi de aceea s-a ajuns în această situaţie. Importantă este deblocarea contractului de asfaltare a străzilor” – Dorin Gligor, candidat USP.
“Având în vedere că există o contestaţie depusă la licitaţie pentru adjudecarea contractului de asfaltare a străzilor cu ajutorul SPIGM, poate fi rezolvată problema până la deblocarea situaţiei. Ştiu că Primăria a achiziţionat o maşină de plombat de capacităţi mici. Până se clarifică situaţia şi este stabilit câştigătorul, SPIGM poate asigura plombările la rece. Se va face un calendar bine stabilit pentru fiecare stradă şi în maximum o lună nu vor mai fi gropi în Deva” – Florin Oancea, candidat independent.
“Banii care se economisesc din fiecare investiţie care până acum a fost supradimensionată vor fi folosiţi pentru reabilitarea străzilor. Toate străzile în Deva au arătat bine în urmă cu câţiva ani. Apoi au început lucrările de introducere a reţelei de apă şi canalizare, iar constructorul nu a mai adus carosabilul la forma iniţială. Cei care au făcut lucrările pot fi traşi de guler şi puşi la plată. Soluţii sunt, trebuie doar puse în practică” – Marian Muntean, candidat PP-DD.





