Devenii pot să „latre” la lună iar „Cuibul democraţiei” o aduce mai aproape
La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc inaugurarea unui „club” pe care nici măcar inițiatorii nu îl pot defini prea clar. Ce vrea această instituție creată de voluntari pe bani, nu puțini, nerambursabili, este definit într-un limbaj de lemn, atât de rigid de și cei mai de seamă activiști comuniști s-ar rușina. „Scopul formării unui astfel de club este de a încuraja şi susţine practicarea valorilor democraţiei de către comunităţile largi româneşti prin dialog, schimb de idei şi participare activă. Sediul cuibului este în incinta Deva Mall”. Nimeni nu poate să definească de fapt cu ce vor fi cetățenii Devei mai câștigați prin existența în orașul lor a unui astfel de club. Cum vor implica membrii acestuia oamenii în problemele comunității și care va fi finalitatea activității lor? Toate acțiunile sunt botezate atât de pompos, încât în afară de sonoritatea titlurilor conținutul nici măcar nu se întrevede. După inaugurare, grupul de voluntari a organizat două activităţi: „Promenada cetăţenilor activi” şi „Asigurarea Serviciului de cetăţenie activă.” În cadrul primei acţiuni voluntarii au distribuit materiale de promovare a proiectului şi i-au invitat pe cetăţeni să intre în acest club. Cea de-a doua activitate presupune întâlnirea săptămânală propriu-zisă a membrilor pentru a primi vizite ale oamenilor din Deva, interesaţi de proiect. Fondurile nerambursabile vor fi tocate de Fundaţia Progress şi grupul de voluntari format în cadrul proiectului „Al Treilea Spaţiu al Cetăţeniei Active”.






