Devenii nu se înghesuie să-şi reabiliteze termic locuinţele
Doar 23 de asociaţii de proprietari din cele 437 existente în municipiul Deva au depus la primărie solicitări cu privire la accesarea programului de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe prin Programul Operaţional Regional. Pe de altă parte, administraţia locală a municipiului Deva a obţinut fonduri de la Ministerul Dezvoltării pentru începerea lucrărilor de reabilitare termică a blocului 4 de pe strada Griviţei, iar încă trei blocuri de află pe lista de aşteptare.
Programul multianual de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe nu are “trecere” în rândul devenilor. Doar 23 de asociaţii au depus solicitări la primărie în vederea accesării acestui program. În cadrul acestui program, jumătate din valoarea lucrării este finanţată din fonduri nerambursabile, 30 la sută este cota de participare a primăriei, iar restul sumei trebuie depusă de proprietari. Reabilitarea termică a locuinţelor nu constă doar în anveloparea blocului, ci presupune şi izolarea acoperişului, a subsolului, montarea geamurilor termopan în apartamentele care nu au şi înlocuirea uşilor de la intrare în loc. La finalul lucrării, blocul respectiv primeşte certificat energetic. Marele beneficiu al reabilitării termice a locuinţelor este faptul că factura la căldură se reduce cu aproximativ 30 la sută.
Start anvelopării primului bloc
Administraţia locală a municipiului Deva a obţinut finanţare prin Ordonanţa de urgenţă 18/2009 în vederea începerii lucrărilor de reabilitare termică a blocului 4 de pe strada Griviţei. Contractul a fost încheiat, iar primarul Petru Mărginean a emis ordinul de începere a lucrărilor. Suma alocată în acest an pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe este de 386.793 lei, iar din bugetul local va fi acordată suma de 232 de mii de lei.
“În continuare vom demara procedurile de achiziţie pentru lucrările de reabilitare termică şi la blocurile aflate pe lista de aşteptare în programul multianual de creştere a performanţei energetice a blocurilor de locuinţe. Pe lista de aşteptare se află blocurile 12, 13 şi 14 de pe strada Împăratul Traian”, a precizat edilul devean, Petru Mărginean.






