Devenii nu pun mare preţ pe asigurările de viaţă
Când vine vorba de asigurări de acest tip, hunedorenii nu sunt foarte receptivi. Doar doi din zece au asigurări de viață și de sănătate, în mediul privat. Asta deşi cei mai mulţi dintre ei şi-au asigurat casa, maşina, precum şi alte bunuri, în ultimul an.
Specialiştii susţin că singurul sistem de sănătate care funcţionează în prezent este cel public, în care sunt redirecţionate toate cazurile grave. Nici când vine vorba de asigurările de viață, lucrurile nu stau foarte bine. Locuitorii municipiului Deva nu par să fie interesați de acest subiect, de cele mai multe ori din lipsă de bani, dar și din lipsă de informare. Deveanca Roxana Olsanschi spune că are doar asigurare de viață. „Eu am doar asigurare de viață, dar asigurare privată de sănătate nu mi-am făcut. Beneficiez doar de sistemul public de sănătate, cum fac mai toți devenii”. Cornelia Săvui, o altă deveancă, susține că și-a făcut asigurare de viață și de sănătate, atât pentru ea, cât și pentru copil. „Eu am asigurare de viață şi pentru mine și pentru copil. E bine să le ai, pentru că doamne ferește dacă se întâmplă ceva, ești acoperit din toate direcțiile”, afirmă deveanca. Există şi persoane care nu știu de existența acestor tipuri de asigurări. Este şi cazul deveanului Silviu Ceuță: „Vă spun sincer că nu am auzit de așa ceva. Și nici nu îmi amintesc să îmi fi spus soția că plătește în plus pentru așa ceva. Eu nu am decât asigurările de bază, de la medicul de familie și atât. Pentru astea, trebuie plătit în plus? Nu e de ajuns că ni se trage din pensie lunar? Lasă că putem trăi și fără aceste asigurări care ne costă bani în plus”, susține acesta.
Lipsă de bani, de timp, de informaţie
Mădălina Câmpan susține că nu are asigurare de viață. Motivul pentru care nu a făcut acest pas este pentru că nu se consideră suficient de documentată în acest sens. „Nu am asigurare de viață. Nu mi-am făcut încă din simplul fapt că nu sunt suficient de informată în acest sens. Bine, dai niște bani lunar, dar pe ce îi dai, ce facilități ai?! Cred că asta e o problemă destul de serioasă pentru noi, lipsa de informații. Eu am doar asigurarea de bază pe care o are toată lumea, nu am nimic în plus, beneficiez de sistemul public de sănătate”, încheie deveanca. În schimb, Ioan Bădoi susţine că a avut asigurare de viaţă, dar a neglijat plata ei în ultima perioadă. „Am avut asigurare de viață, dat din neglijență am renunțat la ea. Acum, că sărbătorile au trecut, o să mă reorientez să o reiau, pentru că e benefică”, spune acesta.
Din cele peste 12 milioane de poliţe încheiate în România, în 2014, doar puţin peste 15% sunt asigurări de viaţă. Specialiştii spun că oamenii îşi fac asigurări pentru maşini şi case, care sunt obligatorii, şi nu vor să plătească în plus şi pentru o poliţă de viaţă. „Asigurările de viaţă nu au fost niciodată spectaculoase în România. În general, omul dacă are nişte bani, preferă să-şi asigure casa şi maşina şi asigurarea de viaţă este pe ultimul loc”, spune Viorel Vasile, broker de asigurări. În ultima vreme tinerii, de exemplu, cumpară poliţe pentru telefoanele mobile sau laptopuri. În Occident, unde piaţa este mult mai dezvoltată, clienţii îşi pot asigura animalele de companie sau chiar parţi ale corpului.






