glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Devean găsit spânzurat la Mintia

Nu a mai suportat greutățile vieții și a ales să-și pună capăt zilelor. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 59 de ani din municipiul Deva care a fost găsit spânzurat într-un copac, la Mintia. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă. „În data de 27 august, la ora 14:35, polițiștii din cadrul Secției 1 Șoimuș au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că în vecinătatea societății S.C. JAGROM se află o persoană de sex masculin spânzurată într-un copac. Polițiștii au identificat persoana decedată, stabilind că este vorba despre un bărbat în vârstă de 59 de ani din municipiul Deva. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență, fiind ridicat de către reprezentanții SMJL Hunedoara și transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei. Nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea unei infracțiuni. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara.

Loading...