Deva se „respectă”. Investiții de câteva ori mai scumpe în reședința județului față de alte localități
Recent, mașina de vot numită „Consiliul Local Deva” a aprobat finanțarea din bugetul local a reabilitării unor terenuri de sport ale unităților de învățământ de pe raza municipiului. Sumele pe care Primăria condusă de Petru Mărginean intenționează să le aloce pentru aceste investiții sunt de câteva ori mai mari decât valorile unor lucrări similar realizate în comunele învecinate.
Fără să stea pe gânduri, majoritatea consilierilor locali din Deva au aprobat propunerea primarului Petru Mărginean de a aloca suma de 2.446.752 de lei pentru reabilitarea unui număr de șase terenuri de sport din incinta câtorva unități de învățământ din Deva. Sumele care vor fi cheltuite pe aceste investiții sunt exagerat de mari, în comparație cu valorile cu care au fost realizate obiective similare în alte localități.
130.000 de lei, la Luncoi, 520.002 de lei, la Cristur
Școala Generală din Cristur va fi dotată cu un teren sintetic de sport și altul de minibaschet asfaltat. În Expunerea de Motive semnată de edilul Petru Mărginean este precizat că investiția de la Cristur, în valoare de 520.002 de lei, va fi realizată pe o suprafață de 940 de metri pătrați. Un calcul elementar arată că pentru fiecare metru pătrat de teren de sport se vor cheltui aproape 554 de lei, adică 125 de euro. O investiție similară în comuna Luncoiu de Jos a costat 130.000 de lei și constă dintr-un teren de sport făcut de la zero cu instalație de nocturnă, teren sintetic și împrejmuit cu gard de plasă. Același calcul elementar arată că pentru terenul de circa 1000 de metri pătrați din Luncoiul de Jos, Primăria a cheltuit 130 de lei pentru un metru pătrat, de 4,2 ori mai puțin.
Multifuncționalul cu preț umflat
Colegiul Tehnic „Transilvania” se va înnoi la rândul lui cu un teren multifuncțional pe care elevii pot să joace baschet, handbal sau fotbal. Investiția va costa nu mai puțin de 481.485 lei. Împrejmuirea se va face cu gard înalt de șase meri în spatele porților şi trei metri pe laterale. La doar câțiva kilometri de Deva, în satul Chișcădaga, un teren similar împrejmuit cu gard de șase metri pe tot perimetrul și acoperit cu suprafață de gazon sintetic, construit de la zero, nu reabilitat, care a avut nevoie de infrastructură de beton, borduri și sisteme de drenaj, a costat 120.000 de lei. Alte școli care vor beneficia de investițiile scumpe ale administrației Mărginean sunt: CNS „Cetate” – 304.074 lei; C.N. „Decebal” – 356.756 lei; C.N. Pedagogic „Regina Maria” – 487.196 lei ; Ș.G. „Andrei Șaguna” – 297.212 lei.






