Deva: Se împart locuri pentru Târgul de Mărţişoare
1 Martie se apropie cu paşi repezi, iar administraţia locală a municipiului Deva pregăteşte „terenul” pentru standurile cu mărţişoare ce urmează să fie amplasate. Devenii care vor să-şi scoată la vânzare mărţişoarele ar trebui să se adreseze deja Primăriei Deva pentru a-şi rezerva un spaţiu în care să-şi amenajeze standul. Cererile se depun la Serviciul Comunitar pentru Cadastru și Agricultură.
„Primăria municipiului Deva anunță comercianții de mărțișoare că, pentru detalii, pot contacta Serviciul Comunitar pentru Cadastru și Agricultură, D-na Rodica Avram (adresă e-mail: rodica.avram@primariadeva.ro)”, informează Primăria Deva. Locurile sunt limitate, iar potrivit anunţului administraţiei locale, în acest an, prioritate vor avea comercianţii din municipiul Deva.






