Deva „sănătoasă” nu este neapărat „verde”
Municipiul Deva este deficitar în ceea ce priveşte zonele verzi, clasându-se pe locul doi în judeţ într-un top al localităţilor cu cea mai mică suprafaţă „verde” pe cap de locuitor. În aceste condiţii liderii partidului Noua Republică au tras un semnal de alarmă faţă de intenţiile declarate ale edililor de a defrişa gardurile vii şi a planta în locul acestora gazon. „Suntem de acord cu faptul că Serviciul Public pentru Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva e depăşit. Se vede limpede la fiecare pas. Ne exprimăm însă dezacordul cu opţiunea înlocuirii gardurilor vii cu gazon. Nu fără argumentaţii temeinice”, susţin liderii partidului Noua Republică. Aceştia acuză municipalitatea că nu a întocmit un cadastru al zonelor verzi aşa cum prevede legea şi că nu face nimic pentru creşterea suprafeţei de spaţii verzi în condiţiile în care, conform normelor europene, pentru fiecare locuitor al unui oraş trebuie să existe 26 de metri patraţi de zone verzi, în timp ce fiecărui devean îi revin circa şapte metri patraţi. De asemenea defrişarea gardurilor vii este văzută ca o prostie în condiţiile în care plantarea şi întreţinerea gazonului este costisitoare, iar un arbore sau un arbust reprezintă echivalentul a cinci metri patraţi de gazon.






