Deva: Premii pentru jumătate de veac în doi
O nouă promoţie de 35 de “miri de aur” a fost sărbătorită, miercuri, la Casa Căsătoriilor din Deva. Perechile care au sărbătorit în ultimele luni 50 de ani de când au spus “Da” în faţa Ofiţerului stării civile au fost premiate şi felicitate de către edilii locali deveni.
Cuplurile “de aur” au primit de la reprezentanţii Primăriei Deva flori, diploma care le atestă cei 50 de ani de căsnicie neîntreruptă şi un premiu în valoare de 300 de lei. În cinci ani, edilii deveni au premiat peste 900 de perechi care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie, dar din cauza prevederilor legislative această premiere ar putea fi ultima de acest fel. “Ne bucurăm că am reuşit să răsplătim fidelitatea acestor cupluri, care ar trebui să fie un exemplu pentru noi toţi. Din punctul meu de vedere este o atenţie simbolică dar vine din suflet, cred eu că este un gest frumos şi nobil. Ne pare rău că nu putem face din acest eveniment o tradiţie pentru că legea are restricţiile ei pe care trebuie să le respectăm. Însă sperăm că vom găsi poate modalităţi până anul viitor pentru a mai putea premia astfel de oameni de la care avem multe de învăţat şi ne mândrim cu ei. Pentru mine este o onoare că astăzi am fost în mijlocul acestor familii deosebite”, declară primarul municipiului Deva, Petru Mărginean.
Secretul unei căsnicii de 50 de ani
Ceremonia a fost un bun prilej pentru sărbătoriţi de a schimba impresii, de a depăna amintiri, de a împărtăşi din secretele unei căsnicii reuşite, dar şi de a da sfaturi pentru o viaţă cumpătată, în linişte şi armonie. Respectul, încrederea şi răbdarea se află pe lista calităţilor pentru o viaţă în doi liniştită şi de lungă durată. “Parcă ar fi trecut cinci ani, aşa ne simţim. Ne-am înţeles bine şi probabil că de aceea nu am simţit când au trecut anii. Înţelegerea, dragostea mai ales, încrederea şi respectul sunt secretul căsniciei. Dar mai trebuie să ai şi răbdare unul cu altul şi să ştii să laşi de la tine în momentele dificile”, povesteşte Tudora Bota.






