Deva are doi campioni la kickboxing (GALERIE FOTO)
Începând de duminică seară, Deva are doi campioni la kickboxing, ambii legitimaţi la Clubul Sportiv Pretorienii din localitate. Lui Flavius Boiciuc, deţinătorul Centurii Transilvania la categoria – 80 kg profesionişti, i s-a alăturat şi Trif Ovidiu Vlad, care la numai 17 ani a cucerit centura de campion la categoria – 65 kg semiprofesionişti.
Sala Sporturilor din Deva a fost timp de o întreagă zi capitala kickboxingului transilvan, profesionişti, semiprofesionişti şi amatori luptându-se în diferite gale – competiţia Transilvania Interclub, piramida pentru Centura Transilvania Pro 2017, respectiv meciul pentru titlul la semiprofesionişti al categoriei – 65 kg.
Primii au intrat în ring amatorii
Startul l-au dat duminică dimineaţa amatorii, peste 80 de sportivi întrecându-se în cadrul galei Transilvania Interclub. Aceştia au reprezentat 17 cluburi din întreg Ardealul, Deta Timişoara, ACS Kickboxing Sibiu, BDF Târgu Mureş, MMA Transilvania, Progym Zalău, Friend Gym Satu Mare, ACS Kickboxing Baia Mare, Shome KB Timişoara, Tengu Cluj, Firekick Gherla, între ei fiind prezenţi desigur şi cei din judeţul Hunedoara, de la cluburile Millenium Uricani, Budo Kurai Samurai Hunedoara şi Pretorienii Deva, ultimul fiind clubul organizator al galei, în colaborare cu Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului Hunedoara. Intrarea publicului la acest eveniment sportiv a fost liberă.
“Confruntarea îngerilor” a revenit lui Adrian Cibu
Seara au intrat în ring profesioniştii, opt sportivi din şase judeţe, main-eventul constituindu-l întrecerea din “Confruntarea îngerilor”, adică piramida pentru Centura Transilvania Pro 2017, cea care a desemnat adversarul deveanului Flavius Boiciuc în meciul pentru centura la categoria – 80 kg care se va disputa în primăvara anului viitor.
Primii au intrat în ring Marius Pop, de la Progym Zalău, şi Attila Kalman Concz, de la BDF Târgu Mureş. Mult mai combativ şi mai puternic în lovituri, mureşanul nu i-a lăsat nici o şansă adversarului său, arbitrii neavând nici o greutate în a desemna învingătorul.
Şi al doilea meci al serii a avut un câştigător la fel de clar, Valerian Traistă de la Club Hemi Guard Braşov impunându-se cu autoritate în faţa Bogdan Papp de la ASD Deta Timişoara.
Cel mai spectaculos şi mai echilibrat meci al “sferturilor” piramidei i-a opus pe Adrian Cibu (Tengu Cluj Napoca) lui Florin Pop (BDF Târgu Mureş). Cei doi au schimbat lovituri fără menajamente, alternând perioadele de iniţiativă. Prima repriză i-a aparţinut lui Cibu, a doua lui Pop, iar în a treia cei doi au dat totul în ring. Finalul a adus un mic plus pentru Cibu, fapt care foarte probabil i-a şi convins pe arbitrii să îi acorde decizia la puncte.
În fine, în ultimul sfert de finală Lucian Casoni, de la Club BDF Reghin, l-a învins prin KO tehnic în repriza a doua pe Alexandru Hănciuţă, după ce meciul a fost oprit în două rânduri ca să i se oprească sângerarea acestuia din urmă.
Semifinalele piramidei au ridicat şi mai mult atât calitatea întâlnirilor, cât şi adrenalina. În prima confruntare, Attila Concz l-a învins la puncte pe Valerian Traistă, după ce braşoveanul a fost numărat în reprizele a doua şi a treia. A urmat meciul dintre Adrian Cibu şi Lucian Casoni, în care cei doi au schimbat lovituri cât se poate de dure încă din primele secunde. KO care plutea în aer s-a consemnat în repriza a doua, în care Casoni a fost trimis în două rânduri la podea de loviturile lui Cibu.
Din păcate, finala mult aşteptată, care a opus pe cei mai buni luptători ai galei, a durat o singură repriză. Mai experimentat (27 de ani, faţă de cei 25 ai adversarului) şi beneficiind şi de avantajul înălţimii, clujeanul Adrian Cibu a controlat lupta în prima repriză. Cea de-a doua nu a mai avut însă loc, Concz acuzând o accidentare şi abandonând. Flavius Boiciuc – Adrian Cibu va fi meciul de anul viitor pentru Centura Transilvania Pro la – 80 kg.
Ovidiu Vlad Trif a câştigat centura la – 65 kg
Publicul din Sala Sporturilor a erupt pur şi simplu când în ring a intrat favoritul local, în vârstă de numai 17 ani, Ovidiu Vlad Trif, legitimat la Clubul Sportiv Pretorienii Deva. Acesta l-a înfruntat pe Adrian Baias, 18 ani, de la Profesional Fight Gym Bistriţa, în meciul pentru centura semiprofesioniştilor la categoria – 65 kg. Palmaresul înaintea confruntării directe arăta 19 meciuri disputate, dintre care 18 victorii pentru Trif, 14 meciuri şi 10 victorii pentru Baias.
În faţa unui adversar mai înalt, deveanul a ştiu să evite alonja acestuia, să se apropie şi să lovească. A rezultat o dispută spectaculoasă, cu o primă repriză echilibrată, când cei doi nu şi-au rămas datori unul altuia la capitolul lovituri reuşite. Cea de-a doua repriză i-a aparţinut lui Trif, care a lovit mai mult şi mai precis, în uralele susţinătorilor săi. În cea de-a treia şi ultima repriză, Baias a ieşit mai mult “la bătaie”, simţindu-se în dezavantaj, însă Trif a răspuns pe măsură, oferind cea mai spectaculoasă rundă a meciului.
Decizia la puncte a arbitrilor a venit firesc, învingător fiind desemnat Ovidiu Vlad Trif, care a devenit astfel deţinătorul centurii de campion al semiprofesioniştilor la categoria – 65 kg.
“Nu am o preferinţă pentru vreunul dintre cei doi finalişti, să spun pe care vreau să îl întâlnesc anul viitor în meciul pentru centură. Cel mai hotărât, cel mai determinat dintre ei o să câştige. În ceea ce mă priveşte, vă promit că o să fac tot ce îmi stă în puteri, tot ce depinde de mine ca să păstrez centura la Deva”
Flavius Boiciuc, deţinătorul Centurii Transilvaniei Pro la categoria – 80 kg, înaintea finalei Piramidei de duminică
“Mulţumesc din inimă publicului, celor care aţi venit să mă susţineţi, fără voi nu aş fi reuşit în această seară! Îi mulţumesc şi adversarului meu, care a acceptat provocarea la acest meci cu doar o săptămână înainte, după ce adversarul iniţial (n. red.: Cristian Brejan) s-a accidentat şi nu a mai putut participa” Ovidiu Vlad Trif, legitimat la CS Pretorienii Deva, campion la numai 17 ani al categoriei – 65 kg la semiprofesionişti
“Am încercat prin competiţia organizată la Deva să promovăm acest sport la nivelul întregii Transilvanii, să ridicăm nivelul kickboxingului. I-am avut prezenţi la Deva pe cei mai buni de la categoria – 80 kg, aţi putut urmări la lucru sportivi deosebiţi, sportivi extraordinari. La – 65 kg ne-a creat ceva dificultăţi retragerea lui Brejan, care ne-a anunţat doar cu patru zile înainte de meciul cu Trif, dar Baias era foarte pregătit să îi ia locul, în formă maximă – câştigase ultimul său meci prin KO – cum s-a şi văzut în ring. Consider că întreaga gală a fost o reuşită, iar publicul prezent în sală cred că a fost satisfăcut de ceea ce a văzut. Acum ne canalizăm întreaga energie pentru următorul eveniment, finala pentru centură a lui Boiciuc, pe care vrem să o organizăm la Cluj, în capitala Ardealului” – Velu Adrian Căluşeru, preşedintele Clubului Sportiv Pretorienii Deva şi organizatorul galei “Confruntarea îngerilor”





























































2 Comments