glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Deva câştigă, Hunedoara pierde şi ambele sunt pe locuri retrogradante

În etapa cu numărul 24 din liga a treia, LPC Cetate Deva a învins vineri pe teren propriu pe Gloria Lunca Teuz Cermei cu 1 – 0, iar CS Hunedoara a pierdut cu 1 – 4 în deplasare la Şoimii Lipova, după ce a condus la pauză şi păstra speranţe de a rupe seria neagră din ultimele meciuri. Ca urmare a rezultatelor înregistrate în această rundă, Cetate a rămas pe poziţie retrogradantă, însă a făcut rocada în clasament cu formaţia de pe Cerna, care a căzut direct pe antepenultimul loc.

Cifrele seci ale clasamentului spun la ora actuală următorul lucru: Cetate Deva se află pe locul 13, cu 29 de puncte, iar CS Hunedoara pe locul 14, cu 27 de puncte, cu şase etape rămase de disputat din această ediţie. E drept, diferenţele faţă de echipele din faţa lor sunt minime. Millenium Giarmata şi Industria Galda, locurile 12, respectiv 11, au tot 29 de puncte ca şi Deva, iar Unirea Alba Iulia, locul 10, are 30 de puncte. Nici FC Avrig cu 34 de puncte sau Ghiroda şi Giarmata Vii cu 35 de puncte nu sunt deloc ferite de emoţiile retrogradării, la ce rezultate imprevizibile s-au înregistrat în această serie a patra.

Bilanţ pozitiv cu Luca pe banca lui Cetate

De la instalarea lui Ciprian Luca la conducerea tehnică a formaţiei devene bilanţul echipei este categoric unul pozitiv. Cetate a înregistrat trei victorii şi un egal în ultimele cinci etape (a pierdut doar la Reşiţa, în faţa liderului campionatului) şi are speranţe reale că se se poate salva de la retrogradare.

În faţa Gloriei devenii s-au aflat în majoritatea timpului la cârma partidei, au controlat jocul şi puteau decide soarta partidei mult mai devreme decât au făcut-o. S-a opus însă Gârlea, fostul portar al Devei, cu un reflex senzaţional la şutul lui Muscă (min. 20), iar când apărarea adversă a fost bătută la o fază construită de Lupu şi Muscă, Tegbo a avut o ratare absolut incredibilă, aproape de pe linia porţii „reuşind” să trimită peste transversală (min. 24)! După pauză Gârlea l-a mai blocat o dată pe Muscă, scăpat singur în careu (min. 53), Mirică a trecut şi el pe lângă gol la o minge care s-a scurs încet prin careul mic al oaspeţilor (min. 74), pentru ca minutul 80 să aducă golul izbăvitor. Unica reuşită a partidei a venit în urma unei faze fixe: Boldea a executat bine o lovitură liberă de la 40 de metri, Mărmăneanu a recentrat cu capul în careul mic şi Muscă, venit perfect la întâlnirea cu balonul, a înscris imparabil. Putea fi şi 1 – 1 la şutul lui Sabău puţin peste poartă (min. 88), dar şi 2 – 0 la mingea trimisă de Cocan milimetric pe lângă bară (min. 90+4).

LPS Cetate Deva – Gloria Lunca Teuz Cermei 1 – 0 (0 – 0)

Cetate (antrenor Ciprian Luca): Raţ – Kelemen, Radak, Dina, Roşie – Boldea, Bărâcă (69 Mirică) – Lupu (90+1 Pascu), Mărmăneanu, Tegbo (62 Cocan) – Muscă (84 Andile).

A marcat Muscă (80)

Ciprian Luca: „Meci greu, aşa cum aţi văzut, cu o echipă foarte bună de la noi din serie, care joacă fotbal. A fost un joc echilibrat, cu un plus evident de încărcătură pentru noi, pentru că noi jucăm fiecare meci sub presiunea clasamentului şi a rezultatului. Am amânat deliberat schimbările pentru finalul jocului, chiar dacă aveam ceva variante de pe bancă. Muscă a trebuit înlocuit pentru că are o entorsă mai veche, iar Lupu a acuzat crampe musculare în prelungiri. Etapa viitoare avem la Avrig, mergem să câştigăm, pentru că avem în continuare mare nevoie de puncte.”

Hunedoara s-a afundat rău în subsolul clasamentului

Hunedorenii nu au mai câştigat de cinci etape, de la acel 2 – 1 cu Reşiţa, răstimp în care au obţinut un singur punct, acel 3 – 3 incredibil de la Sebiş, smuls cu un gol al portarului în ultimul minut de prelungiri, după ce au fost conduşi cu 3 – 0.

Partida din deplasare cu Şoimii a început cum nu se putea mai bine pentru Hunedoara: Iacob a fost faultat în careu şi Robert Cristian a transformat penaltyul acordat în minutul 9. La cabine s-a intrat cu avantaj al oaspeţilor, numai că totul avea să se spulbere imediat după reluare, când gazdele au înscris de trei ori într-un interval de numai cinci minute. Rusu (din pasa lui Trabalka), Istrate (pasă Rusu) şi Trabalka (pasă Popa) au punctat pe rând şi soarta partidei era practic decisă. Golul din final al lui Trabalka, având ca „servant” pe acelaşi Rusu, nu a făcut decât să mărească proporţiile scorului, după o parte secundă la discreţia Lipovei.

Şoimii Lipova – CS Hunedoara 4 – 1 (0 – 1)

FC Hunedoara (antrenor Raul Spătaru): Jurcă – Cr. Creciunesc (81 Lehel), Ionică, D. Creciunesc, Trăşcan – Herci (59 Dulap), Al. Dan (74 Ciucurescu) – Iacob, R. Cristian (56 Tecsi), Marinca – Bloj.

Au marcat: Rusu (48), Istrate (52), Trabalka (53, 80), respectiv R. Cristian (9 penalty)

Raul Spătaru: „Două reprize diferite, prima ne-a aparţinut, a doua a fost a gazdelor. La pauză am fost prea încrezători, poate unii au crezut că e jucat meciul şi în şapte minute am luat trei goluri. Diferenţa a făcut-o astăzi atitudinea, noi nu am avut-o, iar gazdele şi-au dorit şi mai mult decât noi punctele de astăzi. Lipsa de concentrare din debutul reprizei secunde ne-a costat, suferim încă la greşeli personale în apărare. Ne aşteaptă încă şase meciuri grele, vrem să ne îndeplinim obiectivul, rămânerea în liga a treia.”

Back to top button