Deva: 12 asociaţii de proprietari au fost debranşate de la reţeaua de apă din cauza datoriilor
Doisprezece asociaţii de proprietari din municipiul Deva, care înregistrează debite mai vechi de 45 de zile către operatorul de apă, au fost debranşate marţi de la reţea. Măsura a fost luată de operatorul de apă, care are de recuperat peste 200 de mii de lei de la răuplatnici. Primăria Deva încearcă să vină în sprijinul locatarilor care sunt cu plata la zi, dar au fost debranşaţi din cauza datoriilor asociaţiei.
Datoriile celor 12 asociaţii de proprietari către operatorul de apă se ridică la suma de 244.074,75 de lei, fiind mai vechi de 45 de zile. Printre cei “lăsaţi” pe sec de Apaprod SA Deva se numără şi consumatori care au achitate facturile la zi. Primăria Deva solicită operatorului de apă să identifice soluţii astfel încât consumatorii care îşi achită la termen facturile să nu aibă de suferit. “Primăria Municipiului Deva a transmis, la rândul său, o adresă operatorului de apă prin care reprezentanţii firmei sunt rugaţi să găsească o soluţie viabilă, astfel încât locatarii care sunt cu plata la zi să nu fie afectaţi de oprirea apei. Pentru a preveni neajunsurile cauzate de lipsa apei potabile, administraţia locală îi sfătuieşte pe proprietarii de apartamente să aleagă varianta contorizării individuale”, spun reprezentanţii Primăriei Deva.






