Descinderi DNA în judeţ. Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, printre persoanele vizate
Procurorii DNA au descins în această dimineaţă în Valea Jiului, la Lupeni, la locuinţa primarului Cornel Resmeriţă, dar şi la alte locaţii din judeţul Hunedoara, în dosarul „Gala Bute” în care este cercetată şi Elena Udrea.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie se efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii unor infracțiuni de corupţie şi asimilate celor de corupție, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri europene. Luni dimineaţa, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, procurorii anticorupţie au descins în 18 de locaţii (sedii ale unor societăţi comerciale şi domicilii ale unor persoane fizice) situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj. Unele surse citate de Mediafax vorbesc despre faptul că percheziţiile sunt făcute în dosarul “Gala Bute”, iar printre locuinţele percheziţionate este şi apartamentul fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, din Sectorul 2 al Capitalei.
Şi omul de afaceri Adrian Gărdean din Haţeg este chemat la audieri. Omul care controla firme ce au luat bani de la Ministerul Elenei Udrea este cel care, potrivit surselor Gazetei Sporturilor (ziarul care a prezentat, sistematic, cazul Galei Bute) i-a compensat lui Rudel Obreja o parte din banii pe care Ministerul nu i-a mai dat. Implicarea lui Gărdean în acest dosar a fost amplu prezentată în Gazetă.
„Firmele din Haţeg, din Petroşani şi din Bucureşti deţinute sau controlate de familia Gărdean au cîştigat în ultimii ani contracte de peste 100 de milioane de euro din bani publici! Ele au primit fonduri pentru pîrtii de schi, telegondole, drumuri, bazine de nataţie şi multe alte investiţii. Sumele cele grase au fost dedicate de ministerul Elenei Udrea şi de primăria lui Tiberiu Iacob Ridzi. Aceste companii din clientelă au readus o foarte mică parte din bani, la vedere, către PD-L şi către Tiberiu Ridzi. Le-au sponsorizat oficial campaniile electorale. Mărunţiş! Pentru că alte sume importante s-au întors pe rute invizibile. Cînd era nevoie să se onoreze o promisiune a Doamnei sau a altui protector, firmele stăteau în poziţie de drepţi”, au declarat la acea vreme sursele Gazetei Sporturilor.






