Derbyul de la Lupeni s-a încheiat nedecis
Etapa a noua a Ligii a patra a avut două capete de afiş. Au meritat acest nume atât întâlnirea de la Lupeni dintre Hercules şi Şoimul Băiţa, două dintre pretendentele la promovare din sezonul trecut, meci încheiat la egalitate, cât şi disputa de la Certej dintre Aurul şi Victoria Călan, adică locurile 3 şi 4 din clasament, soldată cu victoria oaspeţilor de la… Victoria.
Ultima clasată, Minerul Uricani, a obţinut primul punct din actualul campionat în deplasarea de la Petroşani cu Universitatea, după ce au condus până cu trei minute înainte de sfârşit, iar întâlnirea de la Brad dintre Aurul şi CS Hunedoara a avut un final încă şi mai dramatic, cu oaspeţii egalând în ultimul minut din timpul regulamentar şi gazdele înscriind golul de trei puncte în prelungiri!
În fine, în cel mai liniştit joc al etapei Retezatul a dispus la Haţeg de Jiul la un scor de forfeit. Din păcate am înregistrat şi o neprezentare, Metalul Crişcior Brad nefăcând deplasarea la Petrila.
ACS Hercules Lupeni – ACS Şoimul Băiţa 1 – 1
Au marcat: Andrei Firan (min. 53), respectiv Andrei Şoit (min. 12)
Meci extrem de tensionat la Lupeni între două din echipele „grele” ale ediţiei trecute de campionat. Cei de la Şoimul au deschis destul de repede scorul şi au intrat în avantaj la cabine, însă Hercules a înscris la fel de repede după pauză. Egalitatea s-a menţinut până la final, iar formaţia din Lupeni prezintă la ora actuală un paradox: deşi este singura neînvinsă în campionat, se află la trei puncte în urma liderului Inter Petrila.
HERCULES: Farcaş – Şipoş, Ad. Roşian, Ionaşc, Firan, Ungurianu, Filip, Cismaşiu, Băcăran, Moldovan, Pop. Antrenor Dan Voicu.
ŞOIMUL: Ursu – Kelemen, Petresc (min. 88 Jurj), Sevastiţa, Şoit, Roşca (min. 67 Suciu), Stamatin (min. 57 Benea), Mateescu, 11 Ungur (min. 90+2 Cioran), Chelariu, Salamon. Antrenor: Elek Szemely
AS Aurul Certej – ACS Victoria Călan 1 – 3
Au marcat: Paul Isac (min. 53), respectiv Andrei Mînja (min. 47), Andreas Tănasă (min. 57), Cosmin Radu (min. 83)
După ce la pauză s-a intrat cu un scor alb, în partea a doua istoria meciului s-a scris într-un interval de numai zece minute, când s-au înscris trei goluri între minutele 47 şi 57. Trupa din Călan este fără îndoială revelaţia sezonului, urcând pe locul 3 în urma acestui succes.
CERTEJ: Cibotaru – Lăcătuş, Istrate, Cibian, Sav, Părău (min. 54 Horţ), Tescu, Isac (min. 71 Ciobanu), Stanca (min. 59 Hordea), Lupşa, Motoc. Antrenor Nicolae Halga
VICTORIA: D. Corobea – Muntean, Marinca, Ionaşcu, Tănasă (min. 90+1 Cic), C. Corobea, Stănculea (min. 88 Iacob), Fulea, Mînja (min. 54 Radu), Damian (min. 90 Spătar), Alexoi. Antrenor Claudiu Fulea.
AS Aurul Brad – CS Hunedoara 2 – 1
Au marcat: Viorel Miclean (min. 17), Alexandru Almăşan (min. 90+3), respectiv Emil Polvrea – autogol (min. 90)
CSO Retezatul Haţeg – CSM Jiul Petroşani 3 – 0
Au marcat: Codruţ Turdean – autogol (min. 40), Fabian Pop (min. 66), Sergiu Maier (min. 83)
AS Universitatea Petroşani – ACS Minerul Uricani 2 – 2
Au marcat: Paul Ceru (min. 4), Sergiu Colţişor (min. 87), respectiv Petrică Romanesc (min. 35), Cornel Irina (min. 47)







One Comment