glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Derby pentru promovare în Liga a patra

Etapa cu numărul 14 din Campionatul Judeţean, Liga a patra, ne oferă la sfârşitul acestei săptămâni un meci între două pretendente la locul întâi, de al cărui rezultat pot depinde multe, pentru că urmăritoarele lor susţin jocuri în compania unor formaţii din subsolul clasamentului.

Retezatul Haţeg (locul 3, 26 de puncte) – Inter Petrila (locul 1, 29 de puncte)

Trei puncte despart cele două echipe aflate pe podium, astfel că întâlnirea de la Haţeg întruneşte toate caracteristicile unui derby veritabil. Dacă gazdele abordează meciul cu un moral beton, după cele două victorii din această primăvară, 1 – 0 cu Lupeni şi 3 – 1 la Certej, oaspeţii au văzut în acest început de retur cum avansul avut în iarnă s-a micşorat după înfrângerea de acasă cu Certejul (0 – 2) şi egalul smuls în condiţii dramatice în deplasarea cu Şoimul (0 – 0). Cu toate acestea, meciul este fără discuţie deschis oricărui rezultat. În partida tur Interul s-a impus cu 2 – 0.

Universitatea Petroşani (locul 10, 5 puncte) – Hercules Lupeni (locul 2, 27 de puncte)

Joc cu o favorită clară, chiar dacă „U” evoluează pe teren propriu, iar Hercules s-a confruntat cu o criză de efectiv în această iarnă. Antrenorul Dan Voicu şi-a adunat însă trupa jucător cu jucător şi a obţinut în etapa precedentă o victorie importantă, 1 – 0 cu Aurul Brad, în timp ce Universitatea a pierdut la Călan, 0 – 2. În tur la Lupeni a câştigat Hercules cu 2 – 0.

Şoimul Băiţa (locul 4, 24 de puncte) – Jiul Petroşani (locul 9, 15 puncte)

Şi aici meciul are un favorit cert, Şoimul fiind desigur în această postură. După cele două puncte pierdute în etapa trecută Pisoiu şi coechipierii lui au nevoie ca de aer de cele trei din partida de astăzi pentru a rămâne în cărţile promovării. Cei din Băiţa au învins pe Jiul în toamnă chiar la Petroşani cu 1 – 0.

Minerul Uricani (locul 12, 4 puncte) – Victoria Călan (locul 5, 23 de puncte)

Revelaţia din tur a campionatului merge pe terenul ultimei clasate şi pleacă evident cu prima şansă în acest joc. Un 3 – 0 fără istoric s-a consemnat la Călan în prima manşă a acestei întâlniri, bineînţeles în favoarea Victoriei.

Aurul Brad (locul 6, 22 de puncte) – Aurul Certej (locul 8, 20 de puncte)

Dispută extrem de echilibrată între Aurul din Brad şi cel din Certej, lucru confirmat şi de rezultatul din tur, 1 – 1. Cum orice punct contează în lupta din prima jumătate a clasamentului, ne putem aştepta la un meci clasic de 1X2.

CSM Hunedoara (locul 7, 21 de puncte) – Metalul Crişcior (locul 11, 4 puncte)

Echipa din Hunedoara are şansa de a mai urca în ierarhie în cazul unei victorii previzibile în faţa Crişciorului, care abia a scăpat în etapa trecută de „lanterna roşie”, pasată Uricaniului. Reamintim însă că partida din toamnă s-a încheiat nedecis, 0 – 0, aşa că şi imprevizibilul are partea lui din fotbal.

Back to top button