glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Deponeul de la Bârcea Mare intră în criză de timp

Deşi încă de la finele anului trecut se anunţa finalizarea procedurilor de licitaţie pentru desemnarea firmelor care să construiască deponeul ecologic de la Bârcea Mare, obiectivul este încă la faza descărcărilor arheologice şi ridicărilor topografice.

Obiectivul trebuie finalizat până în luna septembrie a acestui an. De lucrare se ocupă asocierea Strabag – Acomin care, pe lângă deponeul efectiv, trebuie să mai amenajeze şi două staţii de sortare a deşeurilor. Constructorii anunţau că vor începe lucrările încă din decembrie. Birocraţia instituţiilor publice din judeţ şi nu numai a făcut însă ca abia acum să se desfăşoare faza cercetărilor necesare pentru descărcarea arheologică, fază destul de anevoioasă dat fiind faptul că este vorba despre o suprafaţă de 28 de hectare.  Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara spun că acum, pe lângă descărcarea arheologică, în zonă se mai lucrează şi la o serie de ridicări topografice, dar şi la demolarea unor clădiri ale fostei unităţi militare din zonă, aflată pe amplasamentul viitorului deponeu. Aceştia adaugă că sunt emise toate autorizaţiile necesare pentru lucrările derulate în prezent, iar până la finele acestei luni se vor întruni şi condiţiile legale pentru emiterea autorizaţiei de construire, astfel încât antreprenorii să se poată apuca efectiv de construirea deponeului. Proiectul prin care Consiliul Judeţean doreşte implementarea unui sistem de management integrat al deşeurilor are o valoare totală de aproximativ 70 de milioane de euro, este finanţat din fonduri europene, iar partea de co-finanţare ce revine instituţiei amintite doar pentru acest an se ridică la 23 de milioane de lei.

Back to top button