Deponeul de la Bârcea a fost „reinaugurat”
Supercom Bucureşti, firma desemnată de Consiliul Judeţean să opereze temporar Centrul Integrat de Management al Deşeurilor (CMID) de la Bârcea Mare, a început miercuri probele tehnologice. Oficialii CJ au ţinut să marcheze momentul pe care l-au numit „inaugurare” pentru ca, mai apoi, să recunoască faptul că deponeul a mai fost inaugurat o dată, la finalizarea construcţiei sale, în noiembrie 2014.
Primele maşini de gunoi (provenite de la Orăştie) nici n-au intrat pe linia de sortare a CMID, ci au fost descărcate direct în „groapa” ecologică. Asta pentru că gunoiul nu a fost colectat selectiv în zona Orăştiei. De fapt, colectarea selectivă în judeţul Hunedoara se situează sub 5 la sută din totalul cantităţii de resturi menajere. Preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, spune însă că a stabilit un „target” pentru firma care operează temporar CMID: „Vrem ca, în cel mult un an, 10 la sută din deşeurile aduse aici să fie recuperate. În ţările civilizate, gradul de reciclare a deşeurilor a ajuns la 90 – 95 la sută şi spre asta trebuie să tindem şi noi. M-am interesat despre activitatea Supercom şi am fost mulţumit. Repet, obiectivul principal nu este depozitarea deşeurilor ci o analiză corectă în ce priveşte selectarea şi valorificarea deşeurilor. Vrem ca prima alveolă să nu fie umplută în opt ani, cât e termenul, ci în 14 ani, iar termenul celorlalte două, prevăzut pentru 27 de ani să se prelungească, de asemenea, cu şapte – opt ani”.
Incertitudini care persistă
Dorinţa lui Mircea Bobora pare imposibil de îndeplinit în România de azi, după cum reiese şi din spusele administratorului Supercom Bucureşti, Ilie Ionel Ciuclea (fost senator PSD în perioada 2004 – 2008, trecut apoi la UNPR): „În general, toate deşeurile sunt devalizate de «profesionişti» care extrag deşeurile valoroase (încă din containerele răspândite prin oraşe – n.red.). În acest moment, în România, există o lipsă precară de producători care lucrează cu deşeuri. Şi cei care sunt, sunt foarte pretenţioşi, şi doresc ca deşeurile să nu fie infestate deloc (lucru greu de realizat din moment ce, în multe oraşe, plasticul sau cartonul se aruncă în acelaşi recipient cu resturile de mâncare, de exemplu – n.red.).
Supercom Bucureşti şi-a adus la Bârcea Mare 60 de angajaţi şi spune că a mai angajat 20 de oameni din zonă, alţi 20 de localnici fiind puşi „în rezervă” urmând să fie angajaţi dacă va fi nevoie. Ilie Ionel Ciuclea a declarat că firma sa intenţionează să participe la licitaţia pentru concesionarea operării CMID, licitaţie blocată, în acest moment, după ce mai multe firme de profil au contestat caietul de sarcini întocmit de Consiliul Judeţean (istorie care s-a mai repetat o dată, anul trecut). Nu se ştie exact când se va putea reporni procedura.
Sărbătoare PSD, nicio vorbă despre Moloţ
La inaugurarea de ieri, pe lângă şefii Consiliului Judeţean, au fost invitaţi parlamentarii PSD şi primari cu preponderenţă din partidul aflat la guvernare. Niciunul dintre cei care au luat cuvântul nu a spus vreo vorbă despre faptul că e un demers început din 2007 – 2008. Proiectul deponeului ecologic, în valoare de 55 de milioane de euro bani europeni, a fost gândit şi început în perioada în care Mircea Moloţ conducea CJ Hunedoara. Deşi acum este liderul ALDE Hunedoara, automat „partener” de guvernare al PSD, Mircea Moloţ nu a fost invitat la momentul festiv: „Nu m-a sunat nimeni. Ei au făcut totul! Ce să vă mai spun. Mai bine spuneţi-mi dumneavoastră un lucru început de ei, că, iată, au aproape un an de când conduc Consiliul Judeţean. Asta este! E o chestiune de bun simţ. Eu când eram preşedinte de CJ invitam pe toată lumea, chiar şi pe cei care nu au contribuit cu nimic la acel proiect pe care-l inauguram”, ne-a declarat Mircea Moloţ.
Un contract dubios încheiat printr-o procedură ciudată

Pentru a putea pune în funcțiune deponeul de la Bârcea Mare, conducerea Consiliului Județean a fost nevoită să recurgă la un artificiu aflat la limita legii: instituirea unei stări de necesitate care să justifice atribuirea fără licitație a contractului. Poate de aceea atât președintele, Mircea Bobora, cât și administratorul public, Dan Stoian, au fost foarte iritați și evazivi în răspunsuri când au fost întrebați de natura juridică a contractului încheiat cu firma Supercom București. De asemenea, nimeni dintre factorii responsabili din Consiliul Județean nu a putut să răspundă în ce măsură tarifele practicate pentru depozitarea deșeurilor pe deponeul ecologic vor influența prețul plătit de populație pentru ridicarea deșeurilor menajere.
Cu greu, managerul public, Dan Stoian, a recunoscut că între Consiliul Județean Hunedoara și firma Supercom București a fost încheiat un contract de prestări de servicii, ceea ce naște foarte multe controverse. Știința dreptului definește contractul de prestări servicii ca fiind un act juridic bilateral (contract sinalagmatic) prin care o parte numită „prestator” se obligă să presteze servicii unei alte părți numită „beneficiar”, în schimbul unui preț. Întrebat despre natura contractului, managerul public Dan Stoian nu a putut să explice ce prestație execută firma Supercom către Consiliul Județean, de ce tariful prestației va fi plătit de către terții care nu fac parte din contractul bilateral (operatorii de salubritate din oraşe) și, mai ales cum de, cu totul în afara esenței contractului, în loc să fie plătit de beneficiar, prestatorul are obligația de a-i plăti o redevență mascată sub formă de chirie. Practic, așa zisul contract de prestări servicii nr. 5323 din 2017 este un contract de concesiune mascat, în condițiile în care încheierea unui asemenea act ar fi fost ilegală fără licitație.
Nici în ceea ce privește tarifele lucrurile nu sunt câtuși de puțin clare. Prețul pe care îl va primi firma Supercom București pentru depozitarea deșeurilor în deponeul ecologic va fi de 165,98 de lei pe tonă. Acesta este compus din 80 de lei pe tonă taxa pentru fondul de mediu și 55 de lei pe tonă prețul de depozitare. Ultima componentă de aproximativ 31 de lei pe tonă revine Consiliului Județean cu titlu de chirie. În realitate toate aceste taxe vor duce la dublarea prețului pe care cetățenii îl vor plăti pentru ridicarea gunoiului menajer.
Citeşte şi:
Ce lipsa de curtoazie sa nu inviti la eveniment pe “parintii” deponeului: Molot, Panta si Risteiu!