glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Deplasare pentru trei puncte. ACS Avram Iancu Arad – Cetate Devatrans

În categoria meciurilor cu final aşteptat şi în care nici o surpriză nu este posibilă se înscrie şi întâlnirea de mâine, ora 16, de la Arad dintre ACS Avram Iancu din localitate şi Cetate Devatrans. Gazdele ocupă ultima poziţie din clasamentul seriei B a Diviziei A, cu 12 înfrângeri din tot atâtea partide (cele două puncte penalizare cu care a fost sancţionată echipa arădeană nici nu mai contează în acest context), devencele ţintesc accederea în Liga Naţională şi se află în cărţi pentru atingerea acestui obiectiv, cu 11 victorii şi un singur eşec în cele 12 etape jucate până acum.

Trebuie găsită o miză a jocului

Am mai vorbit despre decalajul valoric uriaş care există între componentele acestei serii a diviziei A, al cărei clasament e “rupt” iremediabil în grupuleţe de două – trei echipe, cu obiective diametral opuse, mergând de la încercarea de a face performanţă până la simpla punere în aplicare a dictonului “totul e să participi”. Iar când asemenea formaţii se întâlnesc, se înregistrează scoruri-fluviu, cum a fost şi în meciul tur dintre Deva şi Arad, 50 – 14, sau în etapa trecută, Bistriţa – Arad 51 – 10 şi Deva – Oradea 43 – 16. Nu există nici o premisă reală care să indice că mâine s-ar putea întâmpla altceva, Şovar, Nica, Polocoşer, Abed Kader şi colegele lor având toate şansele să bifeze încă un succes şi să vină acasă cu toate cele trei puncte puse în joc.
În aceste condiţii, miza acestui joc se transferă de la cea a rezultatului propriu-zis la chestiuni care ţin de tactică şi de pregătirea psihologică. „E greu să le ţii pe fete motivate în meci când văd că adversarul nu le pune probleme”, spunea într-o declaraţie anterioară pentru „Glasul Hunedoarei” antrenorul Adrian Palko. Tehnicianul devean trebuie aşadar să găsească permanent soluţii pentru a-şi ţine handbalistele conectate la o competiţie în care totul se reduce practic la aşteptarea meciului retur cu singura rivală adevărată, CSM Bistriţa. Am văzut şi la ultima partidă disputată de Cetate Devatrans exersarea unor scheme de joc, diverse aşezări în faza de atac, rularea întregului lot avut la dispoziţie, cerinţa de a fi mai atente în faza de apărare şi mai concentrate la finalizare, într-un cuvânt o implicare permanentă din partea tuturor jucătoarelor. Parţial unele din aceste cerinţe au fost respectate, la altele mai e în continuare de lucrat.

Etapă cu favorite certe

Tot mâine se mai joacă alte patru partide din serie. Derbyul zilei, care este însă unul doar pe hârtie, se joacă între SCM Piteşti, locul 3, şi CSM Bistriţa, locul 1. Facem această apreciere pentru că diferenţa de valoare între combatante e cât se poate de clară şi nu e de aşteptat vreo surpriză din partea piteştencelor care să ajute indirect Deva. În tur Bistriţa s-a impus cu 33 – 21, iar gazdele vin după un semieşec la Timişoara, un 28 – 28 smuls in-extremis după ce au fost conduse şi la nouă goluri diferenţă.
O altă pretendentă la podium, CSM Slatina, întâlneşte acasă pe Sepsi Sfântu Gheorghe, în tur 36 – 23, într-un meci în care e mare favorită. În schimb în întâlnirile Mureşul Tg. Mureş – CSUV Timişoara (22 – 32 în tur) şi CSU Oradea – Naţional Braşov (25 – 35 în tur) gazdele pleacă cu şansa a doua, în ciuda avantajului terenului propriu. CSU Reşiţa va sta în această etapă.

Back to top button