Sport
Denisa Bota a fost premiată de Federaţie
Deveanca Denisa Bota a fost premiată de Federaţia Română de Atletism pentru rezultatele înregistrate în anul competiţional 2018. Atleta legitimată la Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva, unde este pregătită de antrenoarea Cornelia Juratoni, a înregistrat anul trecut un record naţional în proba de alergare pe şosea cu 65 de kilometri reuşiţi în şase ore, a cucerit medalii la Campionatele Balcanice de la Istanbul şi este campioană naţională a României la junioare I în probele de 3.000 şi 5.000 de metri.






