Déja-vu! Alt decor, încă o remiză spectaculoasă
City'Us Târgu Mureş şi Autobergamo Deva au dat iarăşi recital! După ce în tur au remizat, 7-7, acum primele două formaţii ale Ligii I de futsal au terminat din nou la egalitate: 6-6 (3-3), la capătul unui meci senzaţional cu trei răsturnări de situaţie, patru bare şi două eliminări (ambele în tabăra devenilor)!
Târgmureşenii rămân lideri, la trei puncte în faţa celor de la Autobergamo, dar vor sta etapa viitoare. Cu toate acestea, dacă vor încheia primii sezonul regulat şi vor ajunge în finala din play-off, băieţii lui Kacso Endre vor evolua în două din cele trei jocuri din turneul final, pe propriul teren.
A ars parchetul!
Partida de la Târgu Mureş s-a desfăşurat după aceeaşi reţetă din tur: spectacol la superlativ! Când cu gazdele în prim-plan, când cu oaspeţii. Liderii au început însă ceva mai tare şi după o primă intervenţie bună a lui Iancu, au spart gheaţa prin Csoma (5). O clipită mai târziu, încă un gol, de pe celălalt flanc şi Covaci se bucură (6). Scurt însă, pentru că Ţiglar îl serveşte ideal pe Lupu şi Deva reintră în joc (7). Se joacă rapid, din prima, iar Iancu şi Juverdeanu ies în faţă. Ambii scot tot, din bară în bară! Cu un plus pentru căpitanul devenilor, care are ceva mai mult de furcă. Îndeajuns atenţia dată lor. Robert Matei egalează superb: demi-vole din afara careului, după un corner bătut de Moţ (13). Minut fatidic. Înapoi de unde am început, Iancu intervine iarăşi la Gherman, apoi e ocrotit de bară la reluarea lui Ignat (17). La faza imediat următoare, Robert Matei mai scoate ceva din joben: stop pe piept şi lob peste goalkeeper-ul advers. Se întoarce roata! Dar nu e scorul pauzei, pentru că Nicuşan profită de o greşeală a defensivei devene şi face 3-3, la un minut distanţă de respiro. Déja-vu. La reluare, Mimi Stoica trimite o ghiulea în vinclu (23) şi gazdele conduc din nou. Dar Autobergamo nu capitulează şi Lupu face 4-4, cu capul (26). Da, cu capul! Servant ideal, Moţ. Câteva secunde mai târziu însă, acelaşi pitic atomic vede „roşu” după o intrare mai hotărâtă asupra lui Ignat. Băieţii în vişiniu rezistă însă şi în minus. Dar arbitrii îl trimit – eronat – şi pe Iancu, mai devreme la cabine, pentru un presupus henţ în afara careului (31), iar Gherman profită şi-şi duce echipa iar în avantaj. Pe contră, Ţiglar egalează din nou. Ne-bu-ni-e! Finalul, cum altfel dacă nu de foc. Autobergamo trece în avantaj, după ce Robert Matei transformă o lovitură de penalitate, însă Ferencz Csoma închide tabela, cu noroc, la fix un minut distanţă de final!
City’Us Târgu Mureş (3)
Juverdeanu – Stoica, Ignat, Al-Ioani, Gherman, Nicuşan (cpt.), Csoma, Covaci, Raymond, Olteanu.
Antrenor: Kacso Endre
Autobergamo Deva (3)
V. Iancu (cpt.), Cărămălău – Lupu, R. Matei, Cr. Matei, A. Paul, Moţ, Ţiglar, Mateescu, Macingo, Popescu, Drăgoiu.
Antrenor: Robert Lupu
Au marcat: A. Csoma (5), Covaci (6), (Nicuşan (19), Stoica (23), Gherman (32), F. Csoma (39) / Lupu (7, 26), R. Matei (13, 17, 38), Ţiglar (32).
Eliminaţi: Moţ (26), V. Iancu (31) – ambii „roşu” direct.
Arbitri: Bogdan Sorescu (Piteşti) şi Septimiu Burtescu (Târgovişte)






