Decizie amânată în cazul Berbeceanu
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au cerut prelungirea mandatului de arestare preventivă în cazul lui Traian Berbeceanu şi a soţilor Titus şi Anişoara Biriescu. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti vor judeca, astăzi, cererea procurorilor. Procesul ar fi trebuit să se judece ieri, însă apărătorul comisarului şef a cerut amânarea deoarece a fost anunţat mult prea târziu de acest termen. "Am fost anunţat astăzi (n.r. luni), la ora 13, că la ora 15 e termen la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, pentru soluţionarea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive. Adică în două ore eu ar trebui să ajung de la Deva la Bucureşti. Mi-ar trebui un elicopter ca să pot face asta şi nu am”, a declarat avocatul lui Berbeceanu, Daniel Tiliciu.
Dacă magistraţii Curţii de Apel Bucureşti vor admite cererea procurorilor, Traian Berbeceanu îşi va petrece următoarele 29 de zile în spatele gratiilor.






