glasul-hd.ro Web analytics

Sport

De trei runde, acelaşi deznodământ: FC Hunedoara pierde din nou, 0-2

Alb-albaştrii au terminat încă un meci cu capetele plecate. Al treilea la rând! Hunedorenii au pierdut la fel ca şi în jocurile cu Pandurii II şi Naţional Sebiş, 0-2, (şi) pe terenul celor de la ACSO Filiaşi. A fost al patrulea joc la rând fără gol marcat.

Băieţii lui Titi Alexoi n-au mai găsit drumul spre poartă din runda a cincea, când învingeau cu 1-0, acasă, Vulturii Lugoj.

Mini-criză

Nici deplasarea de la Braloştiţa (comuna în care îşi dispută jocurile de acasă cei de la Filiaşi, având în vedere că arena lor se modernizează – n.red.) n-a fost cu mult diferită faţă de cea de la Târgu Jiu. Hunedorenii au fost lipsiţi de vlagă şi de idei în faţa porţii, iar gazdele au profitat şi au „lovit” exact atunci când trebuia. Mai întâi prin Buciuman (10) şi mai apoi prin Bălă (45) – de fiecare dată, simplu, din careu, după centrări venite din banda stângă. Ocazii pentru Hunedoara?! Prea puţin şi aproape neînsemnate. Semn de criză în avanposturi, asta deşi Alexoi i-a avut la dispoziţie pentru acest joc şi pe Făgărăşanu şi pe Tecsi, dar şi pe Grigore şi Uibariu (ultimul revenit după o accidentare). Lipsa de inspiraţie din faţă se vede şi pe foaie. Ultimul gol marcat, pe 27 septembrie, pe „Michael Klein” împotriva celor de la Vulturii Lugoj. „A fost un meci de luptă, pe un teren greoi, însă asta nu este o scuză, gazdele s-au dăruit şi au obţinut victoria. Am impresia că echipa traversează o perioadă mai grea, dar sunt convins că este ceva trecător, trebuie să dăm goluri! Le mulţumim fanilor pentru sprijinul de până acum, trebuie să aibă încredere în noi, în continuare”, a spus, pentru corvinul1921.ro, Mihai Geacă, unul dintre fundaşii centrali ai hunedorenilor.

ACSO FILIAŞI          2 (2)

Lascu – Celea, Vulpe, Lupu, Neacşu (cpt.) – Hrecea (80 Răducanu) – Ştoiu, Dumitraşcu, Creţu (36 Ianîcu), Bălă (86 Pîrvuică) – Buciuman (77 Gorneci).

Antrenor: Gheorghe Ciurea

FC HUNEDOARA    0 (0)

Dragotă – Ciucurescu, Găceanu, Geacă, Roiu (cpt.) – Şoit, M. Olariu (57 Horvat), F. Olariu – Făgărăşanu (66 Grigore), Tecsi ( 71 Apachiţei), Pop (60 Uibariu).

Antrenor: Titi Alexoi

Au marcat: Buciuman (10), Bălă (45)

Arbitru: Vasile Rodina (Alba Iulia). Asistenţi: Doru Lucaciu, Paul Pojar (ambii din Cluj). Stadion Comunal Braloştiţa. Spectatori: 50

Back to top button