glasul-hd.ro Web analytics

Sport

De patru ori pe podium, la Naţionalele Under 21 de judo

Trei judoka legitimate la SCM Deva şi una care se pregăteşte la Centrul Naţional din municipiul reşedinţă de judeţ au urcat pe podium, la Campionatele Naţionale de Judo Under 21, ce au avut loc, la finele săptămânii trecute, în Sala Sporturilor din Deva.

Sportivele de la clubul devean au adunat o medalie de argint şi două de bronz, în vreme ce aurul a venit din partea unei sportive legitimate la CS Mioveni, dar care s-a numărat printre cele şase judoka ce se pregătesc la Centrul Naţional de la poalele cetăţii.

„Am fost în grafic”

Aurul a venit la categoria -63 de kilograme, acolo unde Lavinia Lioveanu (CS Mioveni) a fost nevoită să treacă în semifinale de o colegă de la SCM Deva, Andreea Bondac – care a prins şi ea podiumul. La aceeaşi categorie, Denisa Sava şi Andra Oprea (ambele de la SCM) au terminat pe cinci, respectiv şapte. Argintul devean a venit de la Victoria Finta, la +78 de kilograme, care a fost depăşită în ultimul act de Andreea Panea (CSM Dinamo Cluj), iar cel de-al doilea bronz de la Ania Lenghel, la 78 de kilograme. Pot spune că suntem oarecum în grafic. Cele care au avut vârsta de junioare (n.red. – doar 4 din totalul de 19) şi erau cu cotate cu şanse la medalii au urcat pe podium, în vreme ce cadetele, care sunt mai mici, s-au apropiat, fiecare de top trei. În ceea ce priveşte organizarea, totul a ieşit foart bine, mai ales în perspectiva găzduirii Cupei Europei, la mijlocul lunii mai”, a spus Mugurel Ciuşcă, directorul SCM Deva şi al Centrului Naţional de Judo de la Deva.

La competiţia de la Deva au avut drept de participare sportivi născuţi între anii 1994 şi 1999, la categorii de greutate între 44 şi 78 kg la feminin şi 55 şi 100 kg la masculin. Cel mai bine au ieşit sportivii celor de la CSŞ Liberty Oradea, care au strâns două medalii de aur, trei de argint şi una de bronz.

Back to top button