glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

De la cei mari, la cei mici. Copiii hunedoreni se pregătesc să devină rangeri

Un grup de 12 copii din comunele Sălașu de Sus și Râu de Mori vor învăța despre Parcul Național Retezat și munca rangerilor, în perioada 11-17 august, anul acesta. Dacă se vor dovedi interesați și activi, ei vor putea deveni rangeri juniori. Școala micilor rangeri va avea ca bază Centrul de vizitare Nucșoara.

Juniorii cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani vor lua parte, timp de șapte zile, la activități care să îi învețe cum să respecte și să protejeze natura, lecțiile desfășurandu-se direct în natură, în Munții Retezat.

De la busolă, la vânătoare de comori

Programul „Natură pentru copii” prin care se educă într-un mod unic copiii este organizat de Asociația Rangerilor din România (ARR) și Administrația Parcului Național Retezat (APNR), scopul amândurora fiind conservarea și utilizarea durabilă a capitalului natural al României, în cadrul rețelei de arii protejate. Lista activităților desfășurate în cadrul acestor șapte zile cuprinde orientarea pe teren folosind doar harta și busola și o vânătoare de comori, care are ca țintă găsirea unor cufere cu bănuți auriți. Nu este prima dată când organizăm astfel de activități. Începând cu 2003, am tot lucrat cu copiii, mai ales în tabere Junior Ranger. Se creează niște legături extraordinare între oameni, care nu se desfac nici după ani și ani. Ei devin necondiționat prietenii și susținătorii parcurilor fiindcă știu ce înseamnă asta”, spune rangerul Alin Ivașcu. Rezultatele sunt evidente, deoarece în timpul în care juniorii sunt lăsați singuri în natură se formează legături extraordinare, ei devenind necondiționat prieteni și susținători ai parcurilor, fiindcă știu ce înseamnă să ai grijă de natură.

Asociația Rangerilor din România, înființată în 1996, este o organizație neguvernamentală, apolitică, a cărei scop este conservarea și utilizarea durabilă a capitalului natural al României, în cadrul rețelei de arii protejate.

Back to top button