De ce nu poate dormi liniștit fostul președinte al CJ Hunedoara. Mircea Moloț: „Dacă nu mi se face dreptate în România, mă voi duce la CEDO”
Mircea Ioan Moloț, fostul președinte al Consiliului Județean, atacă sentința dată în primul dosar al său cu Agenția Națională de Integritate, cel privitor la o incompatibilitate dintre funcțiile de președinte al CJ Hunedoara și al AGA Drumuri și Poduri. Moloț spune că dosarul a fost unul politic și că, dacă instanțele din România nu îi vor da câștig de cauză, va merge „categoric” la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Mircea Moloț a depus la Curtea de Apel Alba Iulia o cerere de reviziuire a sentinței 72/2013 pronunțată de această instanță în dosarul 555/57/2012, și rămasă definitivă printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În urma acestui dosar, Mircea Ioan Moloț a pierdut funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara. Primul termen de judecată în dosarul cererii de revizuire a avut loc în data de 7 iunie 2017, iar următorul va avea loc astăzi. Fostul șef al județului susține că a făcut acest demers pentru că el consideră sentința nedreaptă, iar dosarul ca fiind unul politic. Moloț este hotărât chiar să meargă în afara granițelor pentru a-și căuta dreptatea. „Categoric, consider sentința nedreaptă. Nu sunt vinovat cu absolut nimic. Dacă voi câștiga, am o reabilitare cel puțin morală. Cum îți imaginezi tu, de exemplu, că trei oameni suntem în AGA la o societate comercială. Unul e declarat incompatibil, ceilalți doi nu. Aceștia erau cei doi vicepreședinți ai mei. Erau în aceeași situație. În aceeași zi am intrat în AGA, în aceeași zi am ieșit. Toți trei. Pot să dorm liniștit restul vieții mele? Nu! Și atunci, îmi epuizez toate șansele în România și mă duc mai departe la CEDO, în varianta în care nu se face dreptate aici. Eu consider că a fost un dosar politic. Categoric, dacă instanța finală nu îmi face dreptate, mă voi duce la CEDO”, a declarat pentru „Glasul Hunedoarei” Mircea Ioan Moloț, fost președinte al Consiliului Județean Hunedoara.
Istoria primului dosar de incompatibilitate al lui Moloț
Agenţia Naţionalã de Integritate a stabilit că Mircea Ioan Moloț a fost în stare de incompatibilitate în perioada 26 septembrie 2008 – 30 ianuarie 2009, deoarece a deţinut, simultan, atât funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, cât şi pe cea de preşedinte al Adunării Generale a Acţionarilor, respectiv reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în AGA la SC Drumuri şi Poduri SA Deva.
Deși s-a adresat instanței, cerând anularea raportului ANI, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea, iar recursul a fost de asemenea în defavoarea lui Mircea Ioan Moloț.
În ianuarie 2015, mandatul său la conducerea CJ Hunedoara a încetat înainte de termen, în urma acestui dosar.
One Comment