DE 4X AUR! Marincu şi Florea, campioane naţionale la juniori
Cele două atlete hunedorence au terminat primele în top la toate probele la care au luat startul. Florentina s-a impus, fără probleme, la 60 de metri şi săritură în lungime, în vreme ce Claudia a triumfat în probele „de casă”: 800 şi 1500 de metri, la etapa finală a Campionatelor Naţionale de atletism indoor, rezervate juniorilor 1.
Ambele sportive urmau să facă parte din delegaţia României, care trebuia să participe, la finele acestei luni, la o întrecere în Belarus, acolo unde ar fi întâlnit, într-un „meci” de pregătire, sportivi din Belarus şi Ucraina. Situaţia din ţara vecină a făcut însă ca deplasarea să nu mai aibă loc.
Se mai îndoieşte cineva?
Forma excelentă pe care o traversează Florentina Marincu n-avea cum să nu se concretizeze şi în titlu naţional la categoria ei de vârstă (16-17 ani). Atleta pregătită de profesorul Nicolae Alexe s-a impus, lejer, în proba de 60 de metri, acolo unde a stopat cronometrul la 7.48. Asta după ce, în urmă cu o săptămână reuşea cel mai bun timp din carieră (7.40). Şi a doua zi de întreceri din Complexul „Lia Manoliu” din capitală a fost la fel de bună. „Flori” a luat aurul şi la proba preferată, cea de săritură în lungime, cu cel mai bun salt oprit la 6.63 de metri. La patru centimetri distanţă de recordul continental stabilit la Cupa de Cristal şi la peste 40 (!) de următoarea clasată în weekend (Elena Panţuroiu – CSM Câmpulung Muscel). Marincu a plecat, în cursul zilei de astăzi, în Cehia, la un Grand Prix de seniori.
„E un test important, pentru a vedea cum stăm şi dincolo de graniţe. Ea va intra în concurs marţi, din nefericire nu o voi putea însoţi, însă însoţitor (n.red. – deoarece încă nu are 18 ani împliniţi) îi va fi triplusaltistul Marian Oprea”, a spus Nicolae Alexe, antrenorul Florentinei.
Şi Claudia Maria Florea a avut parte de un final de săptămână excelent. Sportiva de 18 ani, pregătită de Emerson Toma, a devenit campioană naţională şi la 800 şi la 1500 de metri. Prima cursă a terminat-o în 2:11,12 minute, în vreme ce la cea de-a doua a trecut linia de sosire după 4:29,89 minute!






