glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Dascălii pichetează Prefectura

Profesorii hunedoreni din învățământul preuniversitar, membri ai sindicatelor afiliate la Federaţia „Spiru Haret”, pichetează astăzi Prefectura județului Hunedoara, începând cu ora 11:00. Ei acuză Guvernul României că nu a respectat acordul încheiat cu cadrele didactice din învățământul preuniversitar şi reclamă modul în care guvernanții înțeleg să aplice legile existente.

Cadrele didactice din județul Hunedoara trag un semnal de alarmă față de lipsa de resurse umane, materiale și financiare din școli. Profesorii sunt nemulțumiți printre altele și de faptul că nu există în școlile din județ suficient personal didactic de predare calificat. Cadrele didactice le mai cer guvernanților să stopeze violența din școli. „Starea de nemulțumire din sistemul de învățământ a atins cote alarmante. Le cerem tuturor factorilor decidenți să înțeleagă că este nevoie de o schimbare urgentă. Cu toții ne dorim un învățământ de calitate, dar nimeni nu face nimic concret. Pichetarea de mâine (astăzi – n.red.) este un semnal de alarmă pentru noi toți aceia care trăim aici, în România, și mai ales pentru politicieni, indiferent de culoarea politică. Drepturile profesorilor sunt călcate în picioare” , a declarat Paul Rusu, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar din județul Hunedoara.

Revendicări

Profesorii cer elaborarea unui pachet legislativ referitor la educaţie conform unui acord mai vechi încheiat de sindicate cu Guvernul României, majorarea sumelor alocate pentru educaţie şi stoparea restrângerilor de activitate la unităţile de învăţământ tehnologic. O altă doleanţă a sindicatelor din educaţie este ca ministerul de resort să nu mai emită acte cu caracter normativ fără să fie şi ele consultate. Plata tuturor sumelor rezultate din sentinţe judecătoreşti către cadrele didactice, acordarea sporului de 10 la sută pentru suprasolicitare neuropsihică, plata sporurilor pentru condiţii de muncă, sporurile pentru învăţământul simultan şi salarii pentru directori mai mari decât cele pentru personalul didactic din aceeaşi unitate se numără, de asemenea, pe lista de revendicări a Sindicatului Învăţământ Preuniversitar Hunedoara.

Back to top button